România devine o super forță în Europa. Țara noastră a dat marea lovitură în ciuda crizei financiare actuale, dar și în ciuda efectelor războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Informația a fost făcută publică chiar acum.
România devine o super forță în Europa. În ciuda războiului care are loc la doar câțiva kilometri de granițele țării noastre și a crizei financiare fără precedent, țara noastră a reușit să înregistreze a doua cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană.
Mai exact, este vorba despre o creștere de 2,1% în trimestrul al doilea faţă de primul trimestru, arată cele mai recente date publicate de Eurostat.
Primul loc din clasament este ocupat de Olanda, cu o creștere economică de 2,6%, mai arată sursa citată. Referitor la situația la nivel european, Eurostat arată că în medie economia Uniunii Europene a crescut, trimestru la trimestru, cu 0,4%.
Au fost remarcate însă și câteva scăderi semnificative. Spre exemplu, economia Poloniei a înregistrat o contracţie de 2,3%, a Bulgariei de 1,1% şi a Letoniei de 1,4%, mai arată sursa citată.
România înregistrează o creștere economică spectaculoasă
În ceea ce priveşte evoluţia în T2/2022 faţă de T2/2021, cu creşterea economică de 5,3%, România ocupă acum locul 6, împreună cu Olanda. Menționăm faptul că cele mai importante creşteri au fost înregistrate în Slovenia (+8,3%), Portugalia (+6,9%) şi Ungaria (6,5%).
Eurostat mai arată și o creștere economică înregistrată în Germania, de 1,5%. Sursa citată subliniază faptul că economia germană înseamnă un sfert din economia europeană, drept urmare această creștere este una cât se poate de importantă.
La rândul ei, economia Franţei, a doua ca mărime din Uniunea Europeană, a avansat și ea cu 4,2% în T2/2022, faţă de acelaşi trimestru din 2021. În medie, PIB-ul Uniunii Europene a crescut cu 4% în trimestrul al doilea din 2022, prin comparaţie cu acelaşi trimestru din 2021, mai arată datele publicate de Eurostat.
Nicolae Ciucă, despre creșterea economică a României
Cifrele publicate de Oficiul European de Statistică par să confirme și declarațiile făcute de premierul Nicolae Ciucă luna trecută. Șeful Executivului anunța atunci că prognoza de creştere economică a Băncii Mondiale la o medie anuală de 5,2% pentru perioada 2022 – 2030 confirmă „trendul pozitiv” al economiei româneşti şi potenţialul de dezvoltare pe termen lung.
Totodată, el a vorbit și despre creșterea economică înregistrată de România în primul trimestru al acestui an.
„Datele Institutului Naţional de Statistică indică o creştere economică de 5,2% în primul trimestru al acestui an, cât şi din partea Comisiei Europene, care a îmbunătăţit prognoza de creştere economică pentru acest an la 3,9%. Datele specialiştilor sunt o dovadă a încrederii în economia românească, precum şi a faptului că ne aflăm pe drumul corect în ceea ce priveşte politicile Guvernului de modernizare, dezvoltare şi îmbunătăţire a vieţii cetăţenilor”, spunea Nicolae Ciucă.