România va atinge un alt nivel de dezvoltare până în 2030
Potrivit lui Andrei Caramitru, economia României s-a modificat semnificativ din perioada 2006-2008 până în prezent. La acea vreme, doar trei dintre primele zece firme aveau capital sau management local. Acum, șapte din zece sunt deținute local, inclusiv două din domeniul IT – UiPath și Dante/eMAG. În prezent, el își dorește ca aceste companii să devină lideri regionali și să se extindă în regiune.
Și-a exprimat speranța că va avea loc o fuziune între Romgaz și Petrom sau Hidro/Petrom/Romgaz pentru a elimina controlul OMV asupra Petromului și pentru a crea astfel cea mai mare companie de energie din Europa de Est. Potrivit lui, aceste schimbări vor avea loc treptat, abia atunci România va deveni o putere economică și geopolitică regională. Din punctul lui de vedere, până în anul 2030, țara noastră va atinge un alt nivel de dezvoltare, „chiar dacă politicienii nu sunt la înălțimea așteptărilor”.
„Aceste tendințe sunt atât de puternice încât nimeni nu le poate opri”, a anunțat el, vineri.
„Cum s-a schimbat economia Romaniei din 2006-8 pana acum. Atunci – din primele 10 firme, doar trei era cu capital/management local. Acum – 7 din 10 (inclusiv 2 din IT – uipath si dante/eMAG). Eu am mai scris mult despre asta. Capitalul din Europa de Vest pierde de fapt si capitalul local si marile firme de aici cresc.
Ce e important acum?
– Firmele astea sa devina lideri regionali, sa se extindă in regiune
– îmi doresc sa văd o fuziune Romgaz/Petrom sau hidro/Petrom/Romgaz ca OMV sa nu mai controleze Petromul si sa avem asa cea mai mare companie de energie din Europa de est.Lucrurile astea încet încet se vor întâmpla si doar atunci vom deveni putere economică si geopolitica regională. Din 2030 vom trece la alt nivel. O sa vedeți. Chit ca politicienii sunt varza. tendințele astea sunt prea puternice ca cineva sa poată sa le opreasca”, a scris, vineri, Andrei Caramitru pe contul lui de Facebook.
Cine este Andrei Caramitru?
Andrei Caramitru este un antreprenor și om de afaceri român, cu o prezență notabilă în mediul de afaceri și în spațiul public din România. Este cunoscut pentru implicarea sa în domenii precum tehnologia informației și consultanța de afaceri. A fost co-fondator al companiei de consultanță în management și strategie pentru industria IT și telecomunicații, Ailas Management.
De asemenea, a fost implicat în domeniul politic și a fost membru al Partidului Național Liberal (PNL). A deținut funcții publice, inclusiv cea de consilier al Primului Ministru al României.