Google Maps este un serviciu de cartografiere, gratuit, care oferă utilizatorilor accesul la hărţi şi imagini detaliate la nivel de stradă ale întregului glob. Deşi serviciul a fost lansat acum mai bine de patru ani, ţara noastră era până în urmă cu câteva luni un mare deşert. Mai mulţi pasionaţi IT au luat atitudine şi au început să cartografieze singuri străzile principalelor oraşe din România.
Google Maps este unul dintre cele mai populare servicii Google cu peste 50 de milioane de utilizatori activi. Cu ajutorul lui Google Maps se pot vedea hărţi detaliate ale oraşelor de pe tot globul.
Cei care priveau harta României pe Google Maps vedeau până nu demult o pată albă. Asta în timp ce la vest şi la sud de noi, în Ungaria, respectiv Bulgaria, totul este cartografiat extrem de detaliat. În ultimele luni, această situaţie s-a schimbat graţie câtorva sute de români care au decis să cartografieze singuri harta României.
Google a decis să permită utilizatorilor să editeze singuri hărţile prin intermediul utilitarului Google Map Maker (https://mapmaker.google.com). Astfel, orice posesor al unui cont de utilizator Google poate să îşi aducă contribuţia la editarea hărţii. Utilizatorii trec la început printr-o perioadă de evaluare, în cadrul căreia elementele desenate sunt fi moderate de către alţii, însă în funcţie de corectitudinea editării cresc şi libertăţile de acţiune. Dacă se fac editări rău intenţionate, utilizatorului i se suspendă dreptul de a mai accesa aplicaţia.
Europa nu se termină la graniţa de est a Ungariei
Printre cei care s-au apucat să editeze şi să publice singuri hărţi detaliate la nivel de stradă ale principalelor oraşe din România se numără Alex Prodan, Mihai Bâja, Eugen Nărtea şi utilizatorul cu numele „Mihai Cartograf”. Cel mai activ dintre aceştia este „Mihai Cartograf” care lucrează pe cont propriu în zona IT/Online şi care are peste 5.720 editări.
Acesta a declarat pentru capital.ro: „Sunt mai mulţi factori care m-au determinat să contribui la editarea hărţii României, dar cred că cel mai important este pasiunea pentru GIS (Geographic Information System -Sistem Informatic Geografic) şi GPS etc. Înainte să începem cartografierea României, Europa se termina la graniţa de est a Ungariei. România nu exista decât cu graniţele şi eventual 2-3 drumuri europene. Google Maps este un serviciu popular la nivel global, iar orice persoană care vrea să afle informaţii despre România ( zone, oraşe etc) trebuie să poată primi informaţii cât mai multe, nu doar o zonă deşertică”.
„La editarea hărţii am început să contribui imediat după ce a fost lansat serviciul pentru România (Google Maps Maker). Eram deja familiarizat cu serviciul respectiv de când fusese lansat în alte zone geografice unde mă jucasem puţin cu el”, ne-a mai spus acesta.
Alex Prodan, specialist IT: „De apucat de editare m-am apucat chiar în primele zile. Am văzut un anunţ în iGoogle şi am intrat. Motivul, cred că am vrut să fac ceva care să se vadă în timp şi să rămână peste ani. Eu sunt un om banal şi nu am făcut nimic important în viaţă. Deşi nu câştig nimic, am o mândrie personală că am ajutat şi mă voi putea lăuda peste ani la prieteni când se vor uita pe Google Maps pe urmaşul pocket PC-ului şi le voi zice: ştii că eu am desenat bucăţica asta?. Şi cred că undeva pe fundul butoiului mai este o rămăşiţă de patriotism deşi în zilele astea nu prea mai merită din punctul meu de vedere. Dar asta este. Mă număr printre <ăia>. Eu am desenat litoralul şi lacurile de pe litoral, am desenat păduri prin Moldova şi Bucegi şi pe unde mi-a mai venit mie, zona 1 Mai e aproape toată făcută de mine”.
Mihai Bâja, inginer: „Este foarte enervant faptul că harta României nu există pe Google Maps, serviciu pe care îl folosesc foarte des. Este interesant şi pasionant să realizezi hărţi, iar celelalte site-uri care îţi oferă aceleaşi posibilităţi (OSM) au deja un număr mare de contribuţii/contribuitori. Am avut şansa să prind zone întregi din hărţi nerealizate, aşa că m-am afundat mai tare în realizarea lor. M-am apucat de o lună. Sunt inginer şi pregătesc o teză de doctorat, am o perioadă mai liberă şi de aceea am putut contribui mai mult.
Eugen Nărtea -„commodore” – este un alt utilizator care contribuie la editare hărţii României acesta având în prezent 3.157 de editări. El lucrează în IT şi este pasionat de tot ceea ce înseamnă GIS. Aceştia sunt doar câţiva dintre românii care au contribuit şi contribuie în continuare pentru ca România să fie cât mai vizibilă pe Google Maps.
Vizitează lumea din fotoliu!
În Google Maps există trei moduri diferite de a vizualiza hărţile: Harta, Satelit şi Teren, însă cea mai interesantă caracteristică este Street View. Aceasta permite utilizatorului să se plimbe pe bulevardele din Paris, Londra sau New York de la PC. Street View oferă imagini de 360 grade orizontal şi 290 de grade vertical din 10 în 10 metri, de la o înălţime de 2,5 metri. Astfel, cei care ştiu că nu vor ajunge niciodată în Washington D.C. pot accesa această facilitate pe Google Maps şi se pot plimba pe străzile capitalei americane din fotoliul de acasă.
Google Street View conţine fotografii la nivel de stradă doar pentru oraşe din Statele Unite, Marea Britanie, Cehia, Franţa, Italia, Olanda, Portugalia, Spania, Eleveţia, Canada, Japonia, Taiwan, Australia şi Noua Zeelandă. Reprezentanţii Google au anunţat, recent, că acest serviciu va fi extins şi în ţara noastră, anul viitor.
Cei care nu au răbdare până la anul pot folosi un serviciu similar, norc.ro. Acesta este primul serviciu românesc care permite vizitatorilor să realizeze plimbări virtuale prin oraşe din Europa Centrală şi de Est, utilizând un sistem de navigare între imagini panoramice realizate la nivel de stradă. Norc.ro acoperă în prezent majoritatea oraşelor din România şi oraşe din Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Rusia, Slovacia.