România va fi disponibilă în cel mai scurt timp în cataloagele de promovare ale turoperatorului german Dertour. Decizia a fost luată după ce ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, a participat, atât în țară, cât și la Berlin, la mai multe întâlniri cu întreaga conducere a turoperatorului german.
Astfel, țara noastră va fi disponibilă din nou în sistemul de rezervări care se adresează celor peste 10.000 de agenții partenere ale turoperatorului, urmând ca, de anul viitor, oferta României să fie una mult diversificată.
De altfel, țara noastră a fost în continuare promovată în două dintre cataloagele turoperatorului, unul care promovează circuite turistice, iar cel de-al doilea care prezintă ofertele din Delta Dunării și croazierele pe Dunăre.
În cadrul unei conferințe de presă, Bogdan Trif a subliniat importanța promovării României la nivel internațional, mai ales în Germania, țara de unde provin cei mai mulți turiști străini, conform datelor INS pentru 2017. Astfel, anul trecut, peste 324 de mii de turiști germani au vizitat România.
În acest context, Ministerul Turismului, împreună cu experți ai Băncii Mondiale și ai Secretariatului General al Guvernului, lucrează la elaborarea unei Strategii Integrate de Dezvoltare a Turismului. În cadrul acestei strategii va fi perfectat și Planul de Marketing și Promovare pe termen mediu și lung, adaptat actualelor norme și surse de finanțare.