România se numără printre statele unde angajatorii întâmpină cele mai mari dificultăţi în ceea ce priveşte accesul la angajaţi calificaţi, potrivit unui studiu realizat de Manpower, care arată că 62% dintre companiile cu operaţiuni pe piaţa românească au probleme în acest sens. Studiul companiei de consultanţă în domeniul resurselor umane este fundamentat pe rezultatele unui sondaj derulat în primul trimestru al acestui an, la care au participat 39.000 de angajatori din 3
România se numără printre statele unde angajatorii întâmpină cele mai mari dificultăţi în ceea ce priveşte accesul la angajaţi calificaţi, potrivit unui studiu realizat de Manpower, care arată că 62% dintre companiile cu operaţiuni pe piaţa românească au probleme în acest sens.
Studiul companiei de consultanţă în domeniul resurselor umane este fundamentat pe rezultatele unui sondaj derulat în primul trimestru al acestui an, la care au participat 39.000 de angajatori din 33 de ţări. Numărul total de respondenţi din România se plasează la 752, marja de eroare fiind de ±3,6%.
Rezultatele studiului indică „o criză a forţei calificate de muncă” la nivel mondial, 30% dintre respondenţi semnalând dificultăţi la ocuparea locurilor de muncă disponibile cu angajaţi calificaţi.
România, Taiwan (62%), Peru (56%) Japonia (55%), Australia (49%), Costa Rica şi Polonia (48%) sunt statele cu cele mai mari probleme, la polul opus situându-se Irlanda (5%), Spania (8%), Marea Britanie (11%), China (15%) şi Cehia (17%).
Ceva mai bine ca anul trecut
Cu toate acestea, rezultatele României s-au îmbunătăţit în acest an comparativ cu 2008, când 73% dintre angajatorii locali intervievaţi de Manpower acuzau accesul dificil la forţă de muncă de calitate.
Angajatorii din România întâmpină cele mai mari dificultăţi în găsirea de meseriaşi şi muncitori calificaţi, ingineri, reprezentanţi de vânzări, manageri, contabili, personal calificat pentru industria hotelurilor şi restaurantelor, bucătari, şoferi, specialişti IT (în principal progamatori/dezvoltatori de software), potrivit rezultatelor studiului.
SURSA: Mediafax