După 20 de ani de capitalism, celebrul refren de la începutul ştirilor Radio Europa Liberă le trezeşte şi acum o avalanşă de sentimente românilor care ascultau, în şoaptă şi sub semnul terorii, cele mai corecte informaţii la care aveau acces în timpul regimului comunist. Marile hituri ale vremii şi emisiunile politice tăioase, dar în limitele obiectivităţii, ajungeau în difuzoare bruiate de Securitate la o calitate pe care generaţia iPod-urilor şi a radiourilor online apro
După 20 de ani de capitalism, celebrul refren de la începutul ştirilor Radio Europa Liberă le trezeşte şi acum o avalanşă de sentimente românilor care ascultau, în şoaptă şi sub semnul terorii, cele mai corecte informaţii la care aveau acces în timpul regimului comunist. Marile hituri ale vremii şi emisiunile politice tăioase, dar în limitele obiectivităţii, ajungeau în difuzoare bruiate de Securitate la o calitate pe care generaţia iPod-urilor şi a radiourilor online aproape că nu şi-o poate imagina.
Românii s-au trezit după Al Doilea Război Mondial prizonieri în propria lor ţară, sub un regim pe care nu şi l-au dorit şi care le-a îngrădit libertatea la limita suportabilităţii, şi uneori chiar peste asta. La vremea aceea, singura „sursă de oxigen”, cum au numit-o mulţi, era un radio, care, în mod ironic, transmitea de la mii de kilometri distanţă, dar care le oglindea românilor cel mai clar lumea în care trăiau. Asta în timp ce media locale nu făceau decât să-i intoxice cu propagandă lăudativă la adresa regimului comunist.
Vocile care treceau prin Cortina de Fier
Postul Radio Europa Liberă (REL) a fost înfiinţat, la câţiva ani după cel de-Al Doilea Război Mondial, de către americani şi a fost folosit ca instrument de propagandă în timpul Războiului Rece. Radioul, finanţat iniţial de CIA, avea sediul principal la München şi transmitea pe unde scurte în ţările de după Cortina de Fier. Prima emisiune a Radio Free Europe au auzit-o cehoslovacii, pe 4 iulie 1950.
În acelaşi an, Europa Liberă începea emisia spre Bulgaria, Ungaria, Polonia şi ţara noastră. Legăturile cu CIA au fost întrerupte în 1971, finanţarea postului, comasat cu Radio Libertatea, fiind preluată complet de Congresul SUA. Astfel, REL a devenit principala sursă de informaţii obiective pentru popoarele din aşa-numitul lagăr socialist, pe care regimurile represive le privau de informaţie prin cenzură.
Secţia românească era cea mai ascultată dintre celelalte posturi ale Europei Liberă, un indiciu al faptului că regimul din România era unul dintre cele mai severe. „Cu cât regimul era mai represiv, cu atât nevoia oamenilor de a căpăta ceea ce le lipsea sau ceea ce li s-a răpit era mai mare. Cu cât asuprirea este mai mare, cu atât dorul de libertate este puternic şi vrei să ai mai multă informaţie”, explică Liviu Tofan, fostul şef al ştirilor la REL şi, în prezent, director al Institutului Român de Istorie Recentă, într-un interviu acordat capital.ro.
Luxul muzicii bune şi al informaţiilor netrunchiate de propagandă
Tinerii ascultau cu precădere emisiunile muzicale, care erau în mare parte difuzate dimineaţa, chinuindu-se să prindă refrenele occidentale printre bruiaje. Cei mai maturi îşi lipeau urechile de radiourile învechite, dezmeticiţi de realitatea pură pe care o auzeau, bucuroşi că nu sunt singurii care văd nedreptatea în care trăiesc.
Neculai Constantin Munteanu, vocea înverşunată de la „Actualitatea românească”, descrie, într-un interviu acordat capital.ro, ce însemna REL pentru publicul român. „Dacă Europa Liberă n-a încurajat disidenţa, cel puţin nu pe faţă, în schimb i-a asigurat difuzarea în ţările de origine şi iradierea în celelalte ţări comuniste, contribuind discret la o cultură a disdenţei şi a protestului public în chiar limitele permise sau nepermise de regimurile comniste”.
Realităţile din ţară, relatate exact de la mii de kilometri
De la München auzeau românii ce se întâmpla în propria lor ţară. „Au aflat despre persecuţii şi procese politice, despre rezistenţa din munţi, despre protestele din Valea Jiului, despre demonstraţiile muncitoreşti din Braşov şi despre ce s-a întâmplat la Timişoara în primele zile ale Revoluţiei din decembrie ’89″, îşi aminteşte Munteanu.
Cutremurul din ’77, o catastrofă devastatoare pentru România, a fost o altă dovadă a relaţiei atât de strânse pe care radioul o avea cu publicul din ţară. Tragedia l-a prins pe Ceauşescu într-o vizită de lucru în Nigeria, şi, fără aprobarea mai-marilor, media româneşti nu au îndrăznit să dea mai mult decât o ştire seacă după ore întregi de la zguduirea care a devastat ţara. În schimb, Europa Liberă a început transmisia la 20 de minute de la producerea catastrofei şi, mai mult, a asigurat un pod de comunicare între românii din ţară şi cei de peste hotare, dar şi între cei din ţară şi bucureşteni, după cum explică N.C. Munteanu. Se formau echipe care se duceau la adresele pe care le dădeau cu disperare cei din afara graniţelor.
„Legătura cu România, o complicitate pe fond de catastrofă, a funcţionat mereu între oamenii din ţară şi Europa Liberă”, declară, în documentarul „Cold Waves”, Emil Hurezeanu, o altă voce celebră de la REL.
Voci obiective, care erau repere culturale şi politice
Atunci când vorbeşti despre Europa Liberă, nu ai cum să nu pomeneşti de Noel Bernard (foto), directorul secţiei române până la decesul său din 1981. Toţi cei care au păşit în redacţia REL condusă de marele jurnalist au numai cuvinte de laudă la adresa celui care a fost atâta vreme ţinta atacurilor şi intimidărilor direcţionate de Securitate.
Emisiunile culturale reprezentau o altă componentă de bază a radioului. „Europa Liberă avea o autoritate enormă graţie Moncăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca pe partea de cultură. Ce se spunea la noi despre un scriitor, despre o carte era literă de lege. Dacă cineva era criticat sau evaluat ca activist de partid, era terminat. Dacă cineva era lăudat intra în categoria elitei”, îşi aminteşte Liviu Tofan.
Operaţiuni împotriva Europei Libere
Existenţa radioului nu a fost însă nicio clipă uşoară, nici pentru ascultători, nici pentru cei de la München, pentru că între ei se interpunea un al treilea personaj, a cărui singură misiune era să reducă la tărere Europa Liberă şi să-i facă pe cei care ascultau să închidă aparatele. Special în acest scop au fost două operaţiuni, „Meliţa” şi „Eterul”, care făceau tot posibilul să vicieze comunicarea între radio şi ascultători.
În ambele cazuri, şi la München, şi în ţară, principalele arme ale Securităţii erau intimidarea şi şantajul. Europa Liberă era considerat de regim un post de radio duşmănos, iar cei care ascultau nu erau în graţiile autorităţilor. „Nu era o prevedere explicită în Codul Penal, dar Securitatea considera că Europa Liberă face propagandă împotriva regimului. Faptul că ascultai era socotit pasibil de pedeapsă din punct de vedere penal, de aceea oamenii ascultau cu casele zăvorâte”, povesteşte istoricul Marius Oprea, preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România.
Umbrele care ajungeau până la München
Şi redactorii din Germania erau urmăriţi de umbrele Securităţii. Informatorii care intrau în contact cu cei din redacţia REL furnizau serviciilor secrete date foarte clare, până la traseele de acasă spre serviciu ale angajaţilor.
Monica Lovinescu a fost bătută cu bestialitate în plină stradă, Emil Georgescu a fost înjunghiat într-o parcare, dar a supravieţuit, însă atât el, cât şi Noel Bernard şi Vlad Georgescu au fost răpuşi de cancer. „O boală care devenise exclusivă”, după cum afirmă cu amărăciune, în „Cold Waves”, Ioana Bernard, soţia mult-iubitului director, „coincidenţe” care întăresc suspiciunile cum că Securitatea folosea metoda iradierii, scenariu care însă nu poate fi probat, neexistând dovezi clare.
Atacul cu bombă de la sediul REL
Punctul maxim atins a fost atentatul cu bombă de la sediul, în 1981, înfăptuit de Carlos Şacalul, închis în prezent în Franţa, cu sentinţă pe viaţă, din cu totul alte motive, pentru că nu a fost revendicat atacul şi nu există documente doveditoare. Bomba a fost pusă la secţia cehă a REL, dar s-a dovedit apoi că era direcţionat spre redacţia română, lucru pe care angajaţii radioului l-au aflat abia după Revoluţie, ca multe altele, inclusiv infiltrarea unui agent de Securitate la Europa Liberă, singurul despre care s-au găsit dovezi, şi mulţi alţi informatori care dădeau târcoale redacţiei, după cum ne-a relatat Liviu Tofan.
Nimic nu ne poate face să ne îndoim că Radio Europa Liberă a fost principalul aliat al românilor în lupta contra regimului care a distrus sau a corupt atâtea destine. Încă de la primele semne ale Revoluţiei din 1989, Europa Liberă şi „soldaţii” de la microfoane au revenit la comunicarea şi solidarizarea de la tragicul cutremur. De data aceasta, „cutremurul” a dărâmat dictatorul şi regimul său.
SURSE: EuropaLibera.org, Wikipedia, filmul documentar „Cold Waves”, interviuri acordate de Neculai Constantin Munteanu, Liviu Tofan, Marius Oprea pentru capital.ro