În continuarea campaniei ROMÂNIA DUPĂ 20 DE ANI, capital.ro vă propune un top al oamenilor care au influenţat cel mai mult tranziţia românească spre capitalism sau care, prin acţiunea şi prin modul lor de a fi, o ilustrează cel mai bine.
Fuga dictatorilor şi căderea vârfului nomenclaturii comuniste a deschis, imediat după decembrie 1989, drumul spre scena publică, spre putere şi spre resursele financiare unei noi galerii de personaje: nomenclaturişti de rangul 2, speculanţi pe care socialismul îi condamnase la bişniţa cu blugi şi gumă Turbo, securişti versaţi sătui să stea în umbră, artişti care-şi găseau în sfârşit public fără parabolele întinse peste gardurile cenzurii, oameni carismatici pe care democraţia i-a pus mai bine în valoare sau businessmeni cu viziune pentru care momentul ’89 a fost cel mai scurt drum spre primul milion de euro.
Unii au făcut bani, alţii au făcut carieră, unii s-au mulţumit să tragă sfori, alţii s-au aruncat în prima linie a scenei publice, unii şi-au suflecat mânecile şi s-au pus pe construit de la zero, alţii au preferat să aştepte liniştiţi, în jocul rotocoalelor de fum de la trabuc, oportunitea cea mai limpede pentru a specula conjunctura sau credulitatea unor oameni care s-au trezit buimaci în tranziţie. Unii sunt modele de succes, alţii sunt exemple de predat la şcoala vieţii. Fiecare şi-a pus amprenta, mai mult sau mai puţin apăsat, asupra evoluţiei României şi a economiei sale în ultimele două decenii.
capital.ro s-a oprit asupra a zece nume care, într-un fel sau altul, spun povestea rotundă a balamucului numit pompos în strategiile guvernamentale de după 1989 „tranziţia de la socialism la economia de piaţă”. Lista rămâne deschisă, iar dezbaterea asociată dosarului vă invită să propuneţi şi alte nume şi să justificaţi influenţa lor în felul în care arată azi România, la 20 de ani de la revoluţie.
Ion Iliescu, comunistul cu care am intrat în capitalism
„A venit la conducerea ţării cu 10 ani mai târziu decât ar fi trebuit şi a plecat de la conducerea ei cu 20 de ani mai târziu decât era necesar. Consecinţele acestui contratimp au rămas nerambursate şi azi”, este caracterizarea lucid-cinică făcută lui Ion Iliescu de jurnalista Tia Şerbănescu, pentru capital.ro.
Moştenind încă din anii ’70 alura unui om incomod pentru regimul Ceauşescu, Ion Iliescu s-a impus imediat după fuga dictatorului drept liderul cel mai vocal şi mai autoritar al momentului decembrie 1989.
A condus România în 10 din ultimii 20 de ani. S-a dovedit omul ideal pentru ca fosta nomenclatură să prindă cheag în capitalism. A blocat elanurile reformiste ale instituţiilor statului prin cultivarea unei apatii generalizate în faţa unor teme critice ale societăţii româneşti şi, când a fost cazul, prin manipularea unor mase mari de oameni, cum au fost minerii.
Adversarii politici îi impută multe acţiuni şi decizii, dar, cu toate acestea, Iliescu s-a dovedit în multe rânduri un „om al dialogului” şi, în definitiv, fapt incontestabil, o soluţie mai bună decât Corneliu Vadim Tudor, bunăoară, alături de care a concurat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2000.
Dinu Patriciu, primul capitalist al României. La propriu!
A fost primul capitalist după 1989 şi, după 20 de ani şi tot pe-atâtea controverse, şi-a asigurat un loc confortabil în topul celor mai bogaţi români.
Autorizaţia de funcţionare nr. 00000001, pe care Dinu Patriciu o păstrează cu mândrie într-unul dintre birourile sale, purta numele firmei Alpha, specializată în proiectare de arhitectură, profesia de bază a „mogulului” de mai târziu. De la 20 de angajaţi în 1990, a ajuns la câteva mii, pe vremea când conducea Rompetrol. Între timp, a renunţat la cele câteva mii de angajaţi pentru circa aproape 2 miliarde de dolari.
A intrat la fel de repede în politică precum a făcut-o în afaceri, fiind membru fondator al PNL în 1990. Chiar şi după ce s-a retras din prim-planul PNL, a fost considerat unul dintre cei mai puternici oameni din umbra jocului politic. A fost asociat cu atât cu Călin Popescu Tăriceanu – vechi coleg de partid şi de „aripă” liberal, ulterior premier -, cât şi cu Mircea Geoană, a cărui candidatură la primăria Capitalei a susţinut-o financiar.
În 2007, Patrciu a fost reţinut de procurorii care cercetează dosarul privatizării Petromidia. Episodul a tensionat relaţia şi aşa conflictuală cu preşedintele Traian Băsescu.
Mugur Isărescu, tehnocratul de la Banca Naţională
Istoria tranziţiei din România are o singură constantă: guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. De 19 ani este stăpân peste finanţele ţării şi candidează pentru un loc în cartea recordurilor pentru cel mai lung mandat. La alegerile pentru consiliul de administraţie al BNR din septembrie, nici măcar n-a avut contracandidat!
A făcut bine sau a făcut rău pentru România? Greu de spus, în lipsa unui termen de comparaţie.
Corneliu Coposu, omul care ne-a învăţat opoziţia
A fost cel mai important lider al opoziţiei anti-comuniste în România post-decembristă. Personalitatea sa riguroasă, neînduplecată, a inspirat schimbarea de regim din 1996 şi, prin aceasta, recapacitarea energiilor sociale şi politice înspre o reformă rămasă în stand-by sub guvernările de stânga.
Fost consilier al lui Iuliu Maniu în perioada interbelică, a reînfiinţat după revoluţie Partidul Naţional Țărănesc şi a pus bazele Convenţiei Democratice, o alianţă de partide menită să contracareze forţa social-democraţilor lui Ion Iliescu.
Ion Țiriac, omul cu care se asociază multinaţionalele
Ion Țiriac a cunoscut întâi succesul în sport, şi abia după aceea în afaceri. De numele său se leagă business-uri diverse: de la asigurări, la bănci şi retaileri auto, vândute apoi unor multinaţionale pe sute de milioane de euro.
În 1994, a lansat compania de Asigurări Ion Țiriac, cu 3 milioane de euro. A vândut pachetul majoritar, în 2000 către Allianz, unul dintre cele mai mari grupuri financiare de asigurări, pentru doar 12 milioane de dolari. Între timp, Allianz Țiriac a ajuns cel mai mare jucător de pe piaţa românească, iar pachetul minoritar păstrat de Țiriac valorează acum mult mai mult.
Sorin Ovidiu Vîntu, speculatorul tranziţiei
Sorin Ovidiu Vîntu este probabil cel mai hulit milionar a tranziţiei. A fondat Fondul Naţional de Investiţii (FNI) care a înghiţit economiile de-o viaţă a peste 300.000 de români. Deşi a scăpat de o condamnare în justiţie, mare parte din banii depuşi la FNI de oameni au ajuns, prin intermediari, la dispoziţia sa.
În interviurile din presă, Vîntu s-a autocaracterizat ca un speculator. Principiul său de business: să cumpere ieftin şi să vândă scump. Iar norocul a fost cel care l-a ghidat în afaceri. În spatele averii sale se află imobiliare şi pachete de acţiuni de pe bursă: multe la foste societăţi de stat pe care a ajuns să le controleze prin interpuşi, graţie conexiunilor politice.
Gigi Becali, latifundiarul cu Maybach
A devenit un personaj popular din 2003 încoace, de când e patronul clubului de fotbal Steaua. Este exemplul clasic al îmbogăţirii rapide: fără studii superioare, fără muncă prea multă, însă întotdeauna epatând: conduce un Maybach şi şi-a cumpărat un palat în buricul Bucureştiului pe care l-a poleit cu aur.
Becali provine dintr-o familie de oieri. Într-un interviu pentru „Top 300 Capital” povestea că, în scoala primară, era bun la matematică, dar condiţiile în care a obţinut diploma de Bacaureat rămân şi acum incerte.
Silviu Brucan, oracolul tranziţiei
Ne-a dat cea mai lucidă definiţie a ceea ce avea să ni se întâmple. „Pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani”, a sunat profeţia de-acum împlinită a lui Brucan.
Fost nomenclaturist comunist, Silviu Brucan s-a desprins foarte repede atât de grupul format după revoluţie în jurul lui Iliescu, cât şi de tentaţia puterii politice. A preferat statutul de analist şi comentator politic, activitate în care s-a remarcat prin pertinenţă şi echilibru, într-o perioadă de mari derapaje deopotrivă la nivelul formei şi a fondului discursului public.
Adrian Năstase, „două case”, nişte ouă şi câţiva „baroni locali”
Politician de forţă, de profesie jurist, Andrian Năstase a condus Guvernul României în perioada 2000-2004, o perioadă extrem de importantă în pregătirea aderării la Uniunea Europeană. Împarte cu predecesorii săi social-democraţi şi CDR-işti vina pentru pierderea contactului cu grupul fruntaş de ţări din regiune care s-au integrat în structurile euro-atlantice.
Cât timp s-a aflat în fruntea guvernului au existat numeroase scandaluri legate de acte de corupţie, pe de o parte, şi de acţiuni de intimidare şi/sau controlare, de diverse căi, a presei incomode. De altfel, aceste lucruri vor cântări greu în alegerile care l-au opus lui Traian Băsescu la alegerile din 2004. De guvernarea Năstase nu e străin nici procesul de „baronizare” a mai multor regiuni ale ţării.
Adrian Sârbu, „legenda PROsperităţii în media”
„A fost acolo unde trebuie să fie pentru a deveni ceea ce este: legenda PROsperităţii în media”, îl defineşte, cu stil, pe Adrian Sârbu, jurnalista Tia Şerbănescu.
A construit de la zero un imperiu media, pe care a reuşit să îl integreze într-un mare grup internaţional. Deşi a pus şi el, la un moment dat, anumite resurse ale trustului MediaPRO în slujba unor interese politice, a reuşit să scape de asocierea cu „mogulii răi” – Vântu, Voiculescu, Patriciu –, mai cu seamă discreţiei din ultima vreme şi a asocierii cu grupul american CME, unde a devenit CEO în acest an – cea mai importantă funcţie deţinută de un român într-o mare multinaţională.
DEZBATERE CAPITAL.RO:
Care crezi că sunt cele mai importante personalităţi ale tranziţiei României? Propune şi tu un nume şi spune ce din activitatea acestuia din ultimii 20 de ani justifică o poziţie în top!
