România are nevoie urgentă de investiții în sistemul de irigații
Premierul României, Nicolae Ciucă, a explicat recent că producţia agricolă din țara noastră este meteo-dependentă. În condițiile în care fermierii români se plâng că seceta a distrus deja din recoltele de porumb și de grâu, prim-ministrul nostru a spus că autoritățile române încearcă acum să atragă investitorii străini să modernizeze sistemul de irigații din România.
„În momentul de faţă, producţia noastră agricolă este meteo-dependentă şi, de aceea, cred că este foarte important să luăm decizii în sensul în care să putem să eliminăm această dependenţă şi să asigurăm fermierilor, agricultorilor români suportul pentru a putea să desfăşoare o activitate în domeniu care să poată să asigure productivitate inclusiv în condiţii de secetă.
Practic, vorbim de dezvoltarea sistemelor de irigaţii şi se fac eforturi susţinute în acest sens. Discutăm cu Comisia Europeană, discutăm cu partenerii noştri strategici, nu numai, pentru a-i atrage să investească în ceea ce înseamnă dezvoltarea sistemelor de irigaţii din ţara noastră şi în dezvoltarea agriculturii româneşti”, a declarat recent Nicolae Ciucă.
România NU e amenințată de o criză alimentară
Referitor la posibilitatea apariției unei crize alimentare în țara noastră, în contextul în care tone de cereale sunt blocate în Ucraina, iar seceta a distrus deja din recoltele de grâu și de porumb ale României, Nicolae Ciucă a explicat că statul român poate asigura uleiul şi alte produse de bază de care oamenii au nevoie.
„Am fost în ţară, am vizitat, sigur, mai multe oraşe, mai multe judeţe şi mai multe obiective (…) Am putut să văd cu ochii mei că nu avem niciun fel de problemă. Am putut să constat că nu avem problemă de asigurare a uleiului, de exemplu, că a fost acea criză a uleiului”, a afirmat premierul nostru.
Cu toate acestea, el a subliniat faptul că „avem nevoie în continuare să investim”. „Avem nevoie să luăm măsuri concrete şi urgente în acest domeniu”, a completat Nicolae Ciucă, fiind invitat la Radio România Actualităţi.
România poate deveni un mare exportator de produse alimentare
Pe de altă parte, Mircea Coșea, profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, a explicat recent că țara noastră are șase mari să devină un mare exportator de produse alimentare în condițiile crizei care vine.
„Avem o mare șansă. Marea șansă nu cred că este aceea de a ne chinui facem prin offset avioane F16 undeva pe la Craiova sau prin altă parte. Marea șansă a României este să devină un mare exportator de produse alimentare.
România este o țară care se clasează pe primele locuri în Europa și pe primele 10 în lume ca potențial agricol. Deci poate deveni un mare jucător în condițiile crizei care vine, cu o condiție: să se schimbe mentalitatea guvernamentală,” a spus recent Mircea Coșea.