Doliu în rugbyul românesc. Gheorghe Vărzaru a încetat din viață la 64 de ani
Lumea rugbyului românesc este în doliu după ce fostul mare jucător Gheorghe Vărzaru s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani. Fost internațional, dublu campion european și unul dintre cei mai apreciați jucători ai generației sale, Vărzaru a lăsat o moștenire importantă în sportul cu balonul oval din România.
Originar din județul Constanța, Gheorghe Vărzaru și-a început cariera sportivă la Năvodari, în 1975, sub îndrumarea antrenorului Petrică Lungu. A fost legitimat inițial la Chimia Năvodari, iar mai târziu s-a transferat la Farul Constanța, unde s-a perfecționat sub comanda antrenorului Mihai Naca.
În 1982, s-a alăturat echipei CSA Steaua București, alături de care a câștigat șapte titluri naționale. A debutat la echipa națională a României în 1980, într-un meci împotriva Irlandei, și a adunat 30 de selecții în tricoul de „stejar”, evoluând împotriva unor echipe puternice precum Franța, Noua Zeelandă, Spania și Italia.
A fost unul dintre jucătorii importanți ai naționalei României, contribuind la câștigarea Cupei FIRA în 1981 și 1983, precum și la clasările pe podium în Campionatul European din 1982, 1984 și 1987.
După 1991, și-a continuat cariera la echipa franceză Samur, revenind apoi la Steaua, cu care a încheiat pe locul secund în campionatul național.
Contribuția sa în conducerea rugbyului românesc
După retragerea din activitate, Gheorghe Vărzaru a rămas implicat în rugby, ocupând funcția de vicepreședinte al Federației Române de Rugby între 2001 și 2009 și fiind membru al Biroului Federal. De asemenea, s-a aflat în conducerea secției de rugby a clubului CSA Steaua și a fost unul dintre principalii susținători ai echipei.
În 2004, a fost recunoscut drept cetățean de onoare al orașului Năvodari, localitatea unde și-a început cariera sportivă.

Mesaje de condoleanțe din lumea sportului
Federația Română de Rugby a transmis un mesaj de regret față de pierderea lui Gheorghe Vărzaru, subliniind contribuția sa semnificativă la dezvoltarea rugbyului românesc și performanțele sale remarcabile ca jucător internațional.
„Federația Romana de Rugby își exprimă regretul față de decesul lui Gheorghe Vărzaru, personalitate marcantă a rugbyului românesc, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de de ani. Fost internațional care evolua pe postul de aripă, cu 30 de selecții în echipa României, dublu campion european în 1981 și 1983, acesta a făcut parte și din conducerea Federației Române de Rugby, fiind vicepreședinte între 2001-2009, dar și membru, în aceeași perioadă în Biroul Federal. (…)
Acesta s-a stins din viață după o lungă suferință duminică seara. În cursul zilei de astăzi, sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus la Capela Cimitirului Militar 1, vis-a-vis de clubul CSA Steaua. Vom reveni cu detalii legate de înmormântare.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul Federației Române de Rugby.
CS Năvodari și-a exprimat, de asemenea, condoleanțele, amintindu-l pe Vărzaru ca pe unul dintre cei mai valoroși sportivi ai orașului și ai României. Clubul a publicat și o fotografie de arhivă de la meciul Franța – România din 1986, în care Gheorghe Vărzaru a jucat alături de alți doi sportivi din Năvodari: Adrian Lungu și Marcel Giucăl.
„CS Năvodari își exprimă profundul regret pentru dispariția lui Gheorghe Vărzaru! Fostul component al naționalei de rugby a României și vicepreședinte al Federației Române de Rugby, Gheorghe Vărzaru a încetat din viață, la 64 de ani. (…)
Gheorghe Vărzaru rămâne în sufletul tuturor iubitorilor rugby-ului din țară și din Năvodari unde și-a început drumul spre marea performanță!
Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, este mesajul clubului sportiv din Năvodari.

Clubul Steaua București a transmis un omagiu fostului său jucător, amintind de performanțele acestuia și de contribuția sa la succesele echipei. În mesajul publicat, Steaua a menționat inclusiv victoria istorică a României împotriva Franței (15-0) din 1980, în care Vărzaru a fost titular.
„Drum lin, Gheorghe Vărzaru! O veste tristă pentru lumea rugbyului românesc și stelist. Ne-a părăsit, la 64 de ani, fostul mare internațional Gheorghe Vărzaru. Născut la Constanța, a ajuns la Steaua în 1982 și a cucerit cu echipa noastră șase titluri de campion al României”, a transmis clubul.
Trupul neînsuflețit al fostului mare rugbyst a fost depus la Capela Cimitirului Militar Ghencea, vis-a-vis de clubul Steaua. Detaliile privind ceremonia de înmormântare vor fi comunicate ulterior.