Doliu în România! Părintele Gheorghe Colţea s-a stins din viață
Preotul Gheorghe Colţea, îndrăgitul protopop de Bran-Zărnești, s-a stins din viață. Bărbatul s-a prăbuşit din picioare în drum spre Mitropolie. Tragicul incident a avut loc sâmbătă, 17 septembrie 2022.
Cu puțin timp înainte de a deceda, Gheorghe Colțea a oferit un interviu pentru Antena 3, în care a spus care ar fi locul în care i-ar plăcea să moară.
„Dacă aş putea să aleg, ar fi într-un spaţiu mai larg, în patria mea, mai restrâns puţin, în curbura Carpaţilor. Este un spaţiu foarte interesant pentru mine, este chiar centrul pământului făgăduinţei şi îl socotesc eu, că este chiar Raiul promordial. Şi pentru mine că m-am născut în curbura Carpaţilor şi am propovăduit şi am trăit aici, e tare ca să zic, m-am născut în Rai, am trăit în Rai şi vreau să mor în Rai. Aici este, în curbura Carpaţilor.
În satul meu natal, în judeţul Covasna, unde m-am născut, există un loc – îi zice Pajiştea Lungă. Este o pajişte întinsă, frumoasă, cu o deschidere foarte largă şi care se mărgineşte de o lizieră de pădure de fag. Mi-a plăcut întotdeauna locul acela”, a explicat îndrăgitul preot.
Întregul interviu va fi difuzat sâmbătă seară, de la ora 21:00, în emisiunea TV „Voi cu Voicu”.
Preotul Radu Diaconu s-a stins din viață la doar 44 de ani
Biserica Ordotoxă a mai suferit o pierdere în vara acestui an. În luna iulie, un cunoscut preot din Iași a încetat din viață. Este vroba de Radu Diaconu. El a murit într-un hotel din Eforie Nord la doar 44 de ani.
Preotul ar fi făcut un infarct în stabilimentul în care se afla singur, după ce a făcut scufundări în Marea Neagră.
„Unul dintre cei mai iubiţi preoţi misionari ai Iaşului a trecut în nefiinţă. Este vorba despre părintele Diaconu Radu Bogdan, slujitor al Bisericii „Sfinţii Atanasie şi Chiril”, de lângă Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa”, fiind un ghid spre Dumnezeu pentru credincioşii de toate vărstele şi un duhovnic desavârşit pentru cei care au venit să ceară iertare, de-a lungul timpului, în Casa Domnului. Dornic să împărtășească din tainele creştinismului, acesta s-a dedicat şi activitaţii pedagogice, predând tinerilor care urmează cursurile Seminarului Teologic din Chişinău”, au notat jurnaliștii de la Ziarul de Iași.
Preotul Radu Diaconu a făcut infarct în camera sa de hotel.