”România e ţinută captivă de tot felul de baroni şi baroneţi roşii care îşi imaginează că instituţiile au fost inventate ca să le producă lor beneficii”, iar lucrurile trebuie să se schimbe, a declarat Ludovic Orban.
Premierul a venit și cu o idee pentru a scoate țara din umbră, și anume să ia credite pentru dezvoltarea României, nu pentru salarii ”umflate cu pompa”.
De asemenea, Orban încurajează inițiativa oricărui român de a se realiza.
”Să ştiţi că visez frumos şi ţin minte visele. Visele nu sunt doar despre mine. Au fost despre PNL şi mai ales sunt despre România, ţara pe care o iubim, despre fiecare român căruia vrem să-i dăm o şansă de a se realiza în ţara lui. NU mă mulţumesc să trăiesc în lumea visului ş mă ncăpăţânez – atât cât pot eu şi echipa mea – să ducem România în direcţia bună”, a mai afirmat premierul.
Cum s-a abătut crivăţul din Est spre România
Premierul a mai precizat că de multe ori vântul dinspre Vest „s-a oprit”, iar crivăţul dinspre Est s-a abătut asupra României.
„Din păcate pentru noi, cercetătorii ajung cu adevărat să facă performanţă atunci când de multe ori decid să plece din ţară pentru că nu poţi la nesfârşit să consideri cercetarea Cenuşăreasa şi nu poţi la nesfârşit să finanţezi salarii şi instituţii şi nun proiecte de cercetare. (…) Românii care au plecat de multe prin ne fac cinste şi nu sun lăsaţi să plece, li se fac oferte în companiile în care au făcut carieră, au plecat pentru că România e ţinută captivă de tot felul de baroni şi baroneţi roşii care îşi imaginează că instituţiile au fost inventate ca să le producă lor beneficii şi nu prentru cetăţeni”, a mai spus premierul.
De asemenea, premierul susține ideea că ”trebuie să permitem oricărui român care vrea să deschisă o afacere să găsească un partener în statul român”.
”Trebuie să lansăm nu Start Up Nation pentru pomanageala pe care a gîndi-o PSD. Trebuie să lansăm Start UP Naţion în domeniu IT, al cercetării, în domeniul studenţilor şi în domeniile care pot să ne aducă cu adevărat ridicarea economiei româneşti”, a mai spus Orban.
Guvernul nu este vinovat
Acesta adeclarat că nu Guvernul Orban este de vină pentru că se iau împrumituri.
”Nu noi suntem de vină că am ajuns în situaţia să luăm credite. Mi-aş dori să luăm credite numai pentru proiecte de dezvoltare economică, nu să plătim subvenţii, ajutoare sociale şi salarii umflate cu pompa care sunt plătite unor oameni care nu merită”, a mai afirmat premierul.