Întrucât majoritatea oamenilor sunt îngrijorați de un posibil război între Rusia și România, şeful DSU, Raed Arafat, a explicat că ar trebui să avem acasă stocurile obișnuite pentru dezastre naturale, precum cutremurele.
Întrebat de un jurnalist de la Antena 3, dacă românii ar trebui să aibă pivniţele şi beciurile pregătite pentru un posibil război și ce ar trebui să conțină, Raed Arafat a răspuns:
„La acest moment, să spunem că să meargă lumea să se pregătească de război, cred că asta a fost explicat şi altădată, suntem o țară membră a NATO. Ideea de a avea război pe teritoriul României la acest moment nu cred că o pune cineva pe masă.
Deci nu are rost să inducem panică, nu are rost să punem oamenii să se panicheze, să meargă, cum s-a întâmplat în ultima perioadă, ba a venit știrea falsă cu benzina, după care s-a încercat cu uleiul, din fericire, nu s-a reușit, acolo explicațiile au venit foarte rapid și oamenii nu au căzut pradă acestei dezinformări.
Dar la acest moment, stocurile obișnuite, pe care noi le-am mai recomandat altădată, pentru dezastre naturale, astea rămân valabile – pentru cutremur, pentru una, pentru alta. Asta este ce a fost recomandat de noi pe tot parcursul anilor și rămâne recomandat mai departe.”
20 de lei pe zi pentru hrană pentru refugiații ucraineni
Întrebat de același reporter dacă i se pare suficient sprijinul de 20 de lei pe zi pentru hrană, acordat oamenilor care găzduiesc refugiații ucraineni, Raed Arafat a precizat:
„Deci, foarte greu să îmi spuneţi acest lucru, să îl stabilesc eu, dacă este sau nu suficient. Este stabilit pe o anumită modalitate de calcul, de către un organism specializat în acest domeniu. Deci a fost stabilit, calculat de către cei care se ocupă de evaluarea calităţii vieţii. Deci nu a fost o cifră venită în capul cuiva şi au pus 20 de lei, ci a fost o sumă care a fost propusă de către experţi.
Deci asta pot să vă spun. Calculele astea pot să le explice dânşii, deci, efectiv, s-a făcut calculul conform legii și este o calculație făcută conform legii. Deci, este făcută de experți care se ocupă de acest domeniu.”
Raed Arafat, despre voluntarii români: Rolul lor a fost extraordinar de important
Continuând dialogul despre refugiații de război din Ucraina, şeful DSU a adăugat că „rolul societății civile a fost unul extraordinar de important”, adăugând că autoritățile române vor continua colaborarea cu voluntarii.
„La acest moment, coordonarea operațională se face prin Centrul național de conducere și coordonare a intervenției și centrele județene de conducere și coordonare a intervenției.
În urma discuțiilor care au avut loc, astăzi, cu societatea civilă și discuțiile pe care le avem continuu cu ele la nivel tehnic, noi am stabilit în cadrul centrelor de coordonare să existe reprezentanți ai celor mai importante organizații, dar și a oricărei organizaţii din partea societății civile care dorește să participe la, să zicem, coordonare și la stabilirea anumitor măsuri prin acest centru.
Astfel, la acest moment avem un UNHCR-ul cu un reprezentant în centru, Crucea Roșie cu un reprezentant în centru, DHV-ul, care este una din organizațiile cele mai importante de protecție civilă în Europa, cu doi reprezentanți în centru, care ne-au sprijinit cu mai multe aspecte în evaluarea nevoilor și în evaluarea necesităților pentru a face față situației și mai ales dacă această situație se agravează și, bineînțeles, sunt reprezentanții tuturor ministerelor, care sunt cu rol în această în criză și anume: avem Ministerul de de Externe, Ministerul Transporturilor, avem reprezentanți din toate structurile Ministerului de Interne, reprezentați printr-un reprezentant, inclusiv din partea Direcției generale de management organizațional, pe lângă colegii de la IGSU care derulează activitățile generale din centrul respectiv.
Pe linie națională, noi am transmis, astăzi, în cadrul ședinței cu domnul prim-ministru tuturor organizațiilor că pentru orice problemă pe care o au, orice nevoie de sprijin care este necesar, să apeleze la celula de relație cu societatea civilă din cadrul CNCCI pentru a fi sprijiniți, pentru a primi orice ajutor de care au nevoie”, a explicat oficialul român.
„Totodată, pe linia operaţională, revin și la aspectele cu hub-ul umanitar deschis sub Protecția Civilă Europeană. Acesta funcționează. Deja au fost transportate materiale din Italia, din Slovenia, din Bulgaria şi alte materiale care se pregătesc chiar din interiorul României, în mod organizat. Iar toate astea, în colaborare cu autorităţile ucrainene, se transferă cu camioane din Ucraina, care vin, se alimentează cu toate materialele respective şi pleacă către Ucraina.
Deci asta este situația din ziua de astăzi. Vreau să spun că rolul pe care l-a avut societatea civilă și mai ales voluntarii, vorbim, la fața locului, a fost unul extraordinar de important. Vom continua să întărim colaborarea cu acest segment şi, bineînțeles, cu autoritățile publice locale, autoritățile județene şi oricine vrea să colaboreze pe plan național sau internațional”, a mai declarat Raed Arafat.