El a recomandat Castelul Peleș și Castelul Pelișor din Sinaia, Castelul Bran, recunoscut ca locuința lui Dracula, Brașov cu Biserica Neagră și restaurantul La Ceaun unde se pot consuma mâncăruri tradiționale românești, Sighișoara, Cluj-Napoca, Salina Turda și Sibiu.
Pe drumul dintre Sibiu şi Bucureşti, jurnalistul de la Lonely Planet a făcut o oprire la Curtea de Argeş unde a văzut locul în care se află rămăşiţele lui Carol al II-lea, conform Mediafax.
Jorge Oliviera recomandă Bucureştiul pentru Casa Poporului, a doua cea mai mare clădire din lume, casa lui Ceauşescu, Muzeul Naţional de Artă, Ateneul Român.
Ca locuri unde aţi putea mânca atât feluri tradiţionale româneşti, cât şi alte specialităţi, Oliviera recomandă Caru' cu bere, unde a mâncat papanaşi, Social 1, M60 şi Hanul cu Tei. „Cu siguranţă este un loc în care m-aş întoarce”, a scris jurnalistul pentru publicaţie.
Celelalte ţări de pe lista scurtă a jurnalistului sunt: Mexic, Peru şi Tunisia.