Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Rareș Bogdan precizează că, deși există aparate care depistează aproape imediat orice boală, investigația costă foarte mult.
”Există aparate care găsesc în 20 de minute orice boală ai avea, dar investigația costă enorm. Depistarea bolilor în faze incipiente nu trebuie să depindă de câți bani ai în buzunar.
Tehnologia avansată trebuie să fie accesibilă tuturor, dacă avem obraz și ne pretindem civilizați!
Am convins comisia să utilizeze conținutul a 4 amendamente depuse împreună cu colegul europarlamentar Cristi Bușoi la proiectul de rezoluție privind rezolvarea unor probleme critice din sistemele de sănătate”, arată Rareș Bogdan pe rețelele de socializare.
Mulți oameni nici nu știu că sunt bolnavi
În mesajul de pe rețelele de socializare acesta mai spune că mulți oameni ajung să își piardă viața din cauză că nu știu că suferă de o anumită boală.
”Deși nu suntem membri ai Comisiei speciale privind pandemia de Covid 19 (învățămintele desprinse și recomandări pentru viitor), am insistat să contribuim, pentru că degeaba vorbim despre Inteligență Artificială, nanoboți, colonii pe Marte și sânge artificial, dacă nu suntem în stare să rezolvăm chestiune de decență, adică accesul tuturor la sănătate. Mor oameni deoarece habar nu au că sunt bolnavi, când toate posibilele probleme sunt depistabile înainte de a face ravagii”, a mai precizat acesta.
România stă foarte prost cu screening-ul
Rareș Bogdan a precizat că România nu stă deloc bine în ceea ce privește screening-ul, subliniind că mulți nu au șanse să facă analizeze de care au nevoie.
Nu în ultimul rând, acesta a mai precizat că românii care s-au mutat în străinătate ar fi dispuși să ia cu ei și restul rudelor pentru ca acestea să aibă un acces mai ușor la serviciile de sănătate.
”România este la pământ cu screening-ul, iar dacă Doamne ferește ai peste 70 de ani, trăiești pe un deal și ai nevoie de o investigație complexă pentru că te doare burta, n-ai nicio șansă să o faci. Aștepți luni de zile să se întrunească o comisie la București, dar cum banii sunt puțini, nu apuci. Uneori mori înainte de comisie. CĂCI HABAR N-AI AVUT CĂ EȘTI BOLNAV!!
Dacă ar putea, toți românii din diaspora și-ar muta părinții în străinătate, pentru a avea un acces mai ușor la sănătate, dar foarte puțini sunt de acord să-și părăsească vetrele, după o viață de om.
Toți trebuie să aibă acces gratuit la investigații paraclinice de înaltă performanță (de pildă AngioCT îți spune cum stai din punct de vedere cardiovascular sau neurologic, AngioRMN etc), pentru că așa ne place să spunem, este mai ieftin să previi, decât să tratezi.
Însă câte viitoare mame au 3000 de lei pentru Testul Panorama, care depistează eventualele boli genetice ale fătului? Și de ce în România se face screening neonatal doar pentru 3 boli genetice, față de peste 20, ca în alte state? (Ungaria 26 de boli, Slovacia 23, Italia 48).
De ce depistăm cancerul când nu mai este nimic de făcut? Cine stabilește cine merită să trăiască? Ne încurcăm în protocoale, în timp ce mii de oameni sunt condamnați”, a mai spus el.
Se cere acces neîngrădit la sănătate
În final, Rareș Bogdan mai spune că, prin intermediul rezoluției, s-a cerut acces neîngrădit la sănătate și pentru cei care au posibilități financiare reduse.
”Rezoluția în care cerem acces neîngrădit la sănătate și pentru categoriile de populație cu posibilități financiare reduse cred că va ajunge în plen. Parlamentul European poate pune degetul pe rană, arată urgențele, dar nu impune, ci face recomandări și cere dreptate pentru toți.
Iar țările pot refuza. Cadru legal există, bani europeni sunt (cine spune că nu sunt, minte).
Există țări unde o dată pe an, fiecare cetățean, dacă vrea, poate trece prin scannerul care-i spune ORICE problemă are sau ar putea avea. După mine, e o chestie de decență”, se arată în mesajul de pe rețelele de socializare.