Standard & Poor’s (S&P) a confirmat, vineri, ratingul României la „BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a menţinut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Deşi agenţia se aşteaptă ca efectele economice şi fiscale negative provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19) să ducă la majorarea datoriei guvernamentale nete a României la 43% din PIB în 2020, estimează că vor avea loc măsuri semnificative de consolidare după alegerile generale din 2020.
Perspectiva ratingului României rămâne negativă deoarece agenţia vede riscuri la adresa balanţei de plăţi externe şi a echilibrului bugetar în următoarele 18 luni, dacă factorii de decizie politică nu pot stabiliza şi consolida orientarea bugetară după această recesiune indusă de pandemie.
În ce condiţii perspectiva ratingulului ar putea fi revizuită în scădere sau stabilă
S&P ar putea revizui în scădere ratingul României, dacă dezechilibrele fiscale şi externe rămân ridicate mai mult decât anticipează în prezent agenţia, iar absenţa consolidării fiscale are ca rezultat un nivel mai ridicat al datoriei publice şi externe. De asemenea, ratingul ar putea fi retrogradat dacă lipsa sincronizării politicii economice sporeşte volatilitatea cursului de schimb, cu potenţiale repercursiuni negative asupra bilanţurilor sectorului public şi privat.
S&P ar putea revizui la stabilă perspectiva ratingului României dacă Guvernul face progrese în ancorarea consolidării fiscale, ceea ce va duce la stabilizarea finanţelor publice ale ţării şi a poziţiei externe.
Ratingul României a fost confirmat de S&P ţinând cont de nivelul redus al datoriei externe. S&P crede că România va avea capacitatea de a absorbi nivelul deteriorării pe care o aşteaptă agenţia în 2020.
Pensiile ar putea creşte în România cu doar 10%
S&P crede că efectele negative fiscale induse de pandemie vor furniza Guvernului contextul politic pentru a reduce costul majorărilor de pensii prevăzute în septembrie 2020. Dar, în perspectiva alegerilor, agenţia crede că se va renunţa la majorarea iniţială şi pensiile vor creşte cu aproximativ 10% (în loc de 40% prevăzut în legislaţia anterioară), ceea ce va adăuga aproximativ 1% din PIB la deficitul bugetar în 2021.
România are acces solid pe piaţă, ceea ce atenuează riscurile asociate cu necesităţile de finanţare ridicate pe termen scurt ale sectorului public. S&P recunoaşte statutul României de membru al UE ca o ancoră politică cheie, care este în beneficiul cadrului instituţional al ţării şi care va aduce probabil sprijinul financiar din fondurile structurale extraordinare alocate pentru acest an.
S&P estimează că economia României se va contracta cu 5,5% în 2020, după ce anterior previzionase un avans de 3,5%, şi se aşteaptă ca Executivul să revizuiască planificata majorare a pensiilor din acest an.
Exporturile României, serios afectate în 2020
Restricţiile introduse pentru a stopa răspândirea pandemiei vor afecta semnificativ cererea internă, în special în trimestrul doi din 2020, avertizează agenţia. Mai mult, cererea externă slabă din partea partenerilor comerciali cheie va afecta semnificativ exporturile României pe ansamblul acestui an, din care peste 20% merg spre Germania şi 10% spre Italia, ţări care se vor confrunta cu recesiuni severe în 2020, scrie Agerpres.
În prezent, S&P estimează că activitatea economică în România se va redresa gradual de la mijlocul acestui an şi în 2021 se va înregistra o creştere de 4%.
Deficitul de cont curent al României va creşte, ajungând la aproximativ 5% din PIB în 2020, avertizează S&P. Până în 2023, deficitul de cont curent se va situa în jur de 4% din PIB, în urma majorării cererii şi a redresării solide a exporturilor în 2021.
Sectorul bancar al României, unde predomină acţionariatul străin, rămâne solid, în opinia S&P. Acest sector a intrat în turbulenţele provocate de pandemie de pe o poziţie solidă, cu un raport împrumuturi-depozite de 72% la finalul lui 2019, de la vârful de 142% în 2010. Sistemul beneficiază şi de pe urma nivelului scăzut al creditelor neperformante, care s-a redus semnificativ din 2014.