România a fost sancţionată de CE cu 5,3 milioane euro pentru întârzieri la plăţile directe în agricultură în perioada 16 octombrie 2008 – 30 martie 2009 şi ar putea primi penalităţi de 8,6 milioane euro aferente plăţilor pe care trebuia să le realizeze în intervalul 1 iulie-15 octombrie 2008.
„După 1 iulie 2008, valoarea penalităţilor percepute de CE este diferită în funcţie de perioadă. Pentru perioada 1 iulie – 15 octombrie 2008, penalităţile sunt de 8,6 milioane de euro, iar pentru perioada 16 octombrie 2008-30 martie 2009 de 5,3 milioane de euro. În ce priveşte a doua perioadă, este clar că e vina ţării noastre că nu s-au făcut plăţile, aşa că CE nu ne va mai rambursa suma respectivă. În ce priveşte suma de 8,6 milioane de euro, mai discutăm, fiindcă noi spunem că nu din vina noastră nu s-au făcut aceste plăţi”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Daniel Constantin.
Plăţile directe se efectuează de obicei în ultimele trei zile ale unei luni şi este posibil ca banii să nu fi intrat în conturile fermierilor fie pentru că erau blocate, fie din cauza circuitului bancar, potrivit lui Constantin.
El spune că penalităţile aplicate de CE în această situaţie nu au nicio legătură cu fermierii.
„Dacă fermierul a declarat o suprafaţă şi, de fapt, are alta, el va fi penalizat. În acest caz nu este vorba de aşa ceva. Este adevărat că, în 2004, România a estimat că are nevoie de subvenţii pentru 7 milioane de hectare, fiindcă atunci nu aveam mijloace electronice de măsurare electronice, ulterior am anunţat că avem 9 milioane de hectare, cu tot cu păşuni, dar diferenţa de bani am pus-o noi pentru plata directă la hectar”, a spus Constantin.
Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ilie Sârbu, a declarat, vineri, la Bistriţa, că nu a primit noi informaţii oficiale privind sancţiunile din partea CE.
„O să văd dacă la întoarcerea în Bucureşti, luni, o să am şi o scrisoare din partea UE să spună dacă e vorba despre 5,8 milioane de euro, de 8,5 milioane de euro sau de altă sumă şi apoi vom trage concluzia. Oricum, o menţiune trebuie făcută, că plătim pentru ceea ce nu au făcut cei care trebuiau să facă lucrul acesta până în anii precedenţi, până am preluat noi conducerea şi am făcut schimbările respective”, a spus Sârbu.
Ministrul a adăugat că banii ar trebui recuperaţi de la persoanele vinovate.
„Nu ştiu din punct de vedere juridic dacă e posibil să recuperăm banii de la cei vinovaţi. Asta va trebui să ne spună juriştii. Au fost o bună parte schimbaţi şi trebuie sancţionaţi cei care sunt vinovaţi”, a declarat Sârbu.
Oficialul a susţinut că suprafaţa a fost negociată în 2004, dar între timp, în urma discuţiilor cu UE, a fost mărită cu un milion de hectare, diminuându-se cuantumul pe hectar.
„La vremea respectivă totul era legal, acum pot să apară suprize. Aprobările apar ca fiind din 2008, dar discuţiile au avut loc cred eu prin 2005-2006”, a arătat Sârbu.
SURSA: Mediafax