Codrin Scutaru susţine că, prin implementarea Strategiei Naţionale şi a Planului de Acţiuni privind Incluziunea Socială şi Reducerea Sărăciei pentru perioada 2014-2020, va fi posibilă "creşterea ocupării şi a susţinerii veniturilor în rândul populaţiei sărace şi vulnerabile", dar şi dezvoltarea serviciilor sociale integrate la nivel comunitar.
"Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a organizat, pe 27 martie, o dezbatere publică pe marginea proiectului Strategiei Naţionale şi a Planului de Acţiuni privind Incluziunea Socială şi Reducerea Sărăciei pentru perioada 2014-2020. Creşterea ocupării şi a susţinerii veniturilor în rândul populaţiei sărace şi vulnerabile, prin extinderea programelor de activare pe piaţa muncii, introducerea stimulentelor pro-muncă pentru beneficiarii programelor, precum şi dezvoltarea serviciilor sociale integrate la nivel comunitar sunt câteva dintre rezultatele aşteptate în urma implementării Strategiei", precizează Codrin Scutaru.
El subliniază faptul că la dezbaterea organizată de către Ministerul Muncii au participat experţi ai Băncii Mondiale, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai unor organisme care reprezintă interesele categoriilor vulnerabile, precum şi reprezentanţi ai ONG-urilor active în domeniu, aceştia din urmă avansând propuneri privind "dezvoltarea capacităţii instituţionale, publice şi private şi promovarea echităţii sociale".
Reprezentanţii ONG-urilor active în domeniu au făcut şi recomandări privind măsuri punctuale destinate unor categorii aparte, cum este cazul bătrânilor şi al copiilor, care, potrivit lui Codrin Scutaru, "trebuie să beneficieze cu toţii de oportunităţi egale".
"S-au dezbătut, de asemenea, problemele cauzate de nivelul sărăciei din România, comparabil cu cel din statele membre ale Uniunii Europene, şi au fost analizate categoriile vulnerabile ţintite de strategie şi direcţiile de acţiune propuse, ţinând cont atât de contextul naţional, cât şi de Strategia Europa 2020", se arată în comunicat.
Codrin Scutaru adaugă că eforturile Guvernului privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei au fost remarcate de comisarul european pentru justiţie, protecţia consumatorilor şi egalitate de gen, Vera Jourova.
"Comisarul european pentru justiţie, protecţia consumatorilor şi egalitate de gen, Vera Jourova, a declarat miercuri în plenul Parlamentului European: 'Am discutat cu ministrul adjunct al Muncii, Codrin Scutaru, care mi-a prezentat noua politică a Guvernului care se va aplica în România nu doar pentru a-i ajuta pe cetăţenii romi, ci pe toţi cei în nevoie, oamenii afectaţi de sărăcie, să îşi rezolve problemele. I-am cerut să implementeze aceste politici de incluziune cât mai repede şi într-un an să împărtăşească această experienţă cu alte state. Este rolul Comisiei Europene să se asigure că cele mai bune practici sunt împărtăşite şi să coordoneze aceste acţiuni' ", se afirmă în comunicat.
Conform acestuia, Strategia Naţională şi Planul de Acţiuni privind Incluziunea Socială şi Reducerea Sărăciei pentru perioada 2014-2020 au fost elaborate cu sprijinul experţilor Băncii Mondiale, în acord cu agenda politicii de incluziune socială şi combatere a sărăciei în România, ce "vizează o societate în care egalitatea de şanse să reprezinte o realitate pentru toţi cetăţenii, pe întreaga durată a vieţii".
Proiectul de act normativ a fost afişat pe site-ul MMFPSPV, în data de 18 decembrie 2014, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare, iar în această perioadă toţi factorii interesaţi au putut trimite propuneri, unele dintre ele fiind inserate în documentul final.
SURSA: Agerpres