Înmulţiţi această imagine cu zece şi veţi obţine tabloul vivant al noii realităţi sociale. Peste 300 de hectare ocupate de 29 de fabrici, care produceau de la aţe la turbine, au fost rase de lama buldozerelor şi pregătite pentru exigenţele noii pieţe de consum. Alţi 37 de mastodonţi din fier ruginit aşteaptă să intre în rândul lumii bune, pentru ca fiecare bucureştean să se poată bucura de bogăţiile cu etichete de import.

„Cu cât ai mai multe malluri, cu atât oamenii devin mai educaţi în a merge la mall“, spune proprietarul AFI Palace Cotroceni. O afirmaţie greu de contestat când vedem cozile interminabile care se formează la inaugurarea fiecărui nou magazin H&M. Un lucru este cert: avem o masă imensă de oameni care vor să meargă la mall. Investitorii au identificat această nevoie şi au mai observat că Bucureştiului îi trebuie multe malluri până să ajungă din urmă capitale precum Budapesta, Praga sau Varşovia. Un aspect pe care aceştia îl pierd din vedere (în ultima perioadă voit) este puterea de cumpărare a acestei mase de manevră. Dacă ar studia acest capitol ar observa că, astăzi, Bucureştiul are echivalentul a 15 malluri de dimensiuni medii în plus, raportat la banii pe care populaţia este dispusă să îi cheltuiască la mall. Excedentul este confirmat şi de realitate prin centrele comerciale care au dat faliment, au fost executate silit sau pur şi simplu stau cu jumătate din spaţii goale.

Spuneam că investitorii au început să ignore voit puterea de cumpărare pentru că altfel cum s-ar motiva decizia lor de a continua să construiască având aceste premise? Dacă înainte de criză răspunsul la această întrebare era dat de febra câştigului (mallurile se construiau cu peste 70% din bani împrumutaţi de la bancă), astăzi este vorba de lipsa unei alternative. Investitorii sunt pur şi simplu forţaţi să construiască noi malluri, pentru că e singura modalitate prin care îşi pot recupera o parte cât mai însemnată din sutele de milioane de euro îngropate în terenuri a căror valoare a scăzut în cele mai fericite cazuri la jumătate. Aşa că merg din nou la bancă şi speră că au tras biletul câştigător.
De cealaltă parte, este greu de înţeles dezinteresul pentru sectorul industrial a cărui contribuţie în PIB este în continuare de circa 30%, în timp ce comerţul contribuie cu numai 11%. Dacă tinerii de astăzi vorbesc despre zecile de fabrici construite de regimul Ceauşescu fără rost, doar pentru a ţine ocupată clasa muncitoare, tinerii de mâine vor vorbi despre zecile de malluri „fantomă“ care vor bântui peisajul urban al marilor oraşe.