România, alături de Argentina, face parte dintr-un grup select al ţărilor cu cele mai fertile terenuri agricole din lume, a afirmat, marţi, într-un forum de specialitate, ambasadorul Republicii Argentina la Bucureşti, E.S. Claudio Perez Paladino.
‘În acest sector al agriculturii, România şi Argentina pot parcurge un lung drum de succes. Facem parte dintr-un grup select al ţărilor în care solul agricol este unul dintre cele mai fertile din lume. România deţine o cantitate importantă de teren agricol fertil. Pământul negru, cernoziomul, au făcut posibil ca, la un moment dat, România să fie capabilă să hrănească milioane de oameni din întreaga lume (…) România este importantă pentru terenurile sale extraordinare, dar şi pentru faptul că obţine o mare relevanţă în vederea dezvoltării afacerilor cu Asia Centrală. Este un spaţiu important pentru a satisface diferite pieţe’, a spus oficialul argentinian.
Potrivit ambasadorului, în prezent, autorităţile din Argentina şi România lucrează la finalizarea unui Memorandum de Înţelegere în domeniul agriculturii prin care fermierii din cele două state vor avea posibilitate să colaboreze şi să investească reciproc în diverse afaceri.
‘La acest moment se lucrează la Memorandum de Înţelegere între România şi Argentina pe domeniul agriculturii pentru a-i atrage pe fermierii din cele două ţări să investească’, a declarat Paladino.
Publicaţia ‘The Diplomat Bucharest’, alături de Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite şi Ambasada Republicii Argentina, a organizat, marţi, la Bucureşti, a treia ediţie a Forumului Romanian Agribusiness.
Evenimentul a reunit jucători şi factori de decizie din domeniul agriculturii, reprezentanţi guvernamentali, fermieri şi proprietari de firme, bănci şi fonduri de investiţii interesate să dezvolte afaceri în agricultura din România. AGERPRES