Subvenţiile pe hectar au fost plătite fermierilor în proporţie de 97%, prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu.
"La plăţi directe, situaţia este bună. 97% din fonduri au fost absorbite. Desigur, şi acolo trebuie să avem în vedere penalizările. Am plătit peste 160 de milioane de euro penalizări de-a lungul anilor. Însă, putem să ne lăudăm că am scăpat de clauza de salvgardare din primul an al aderării, care prevedea posibilitatea tăierii a 25% din plăţile directe în primii ani", a precizat Achim Irimescu.
Potrivit acestuia, la dezvoltare rurală, România a ajuns la o absorbţie de 42%, în condiţiile în care media la nivel european este de 52%, iar unele state membre ale Uniunii Europene au ajuns chiar la 60 – 62%.
"Pentru dezvoltare rurală, deşi am progresat mult mai mult faţă de fondurile regionale, unde absorbţia este de 4%, am ajuns la 42%, o cifră de absorbţie care ne aşează la coada listei între statele membre UE, media la nivel european fiind de 52%. Statele membre fruntaşe ajung la 60 – 62%. Mai avem mult de cheltuit pe partea de dezvoltare rurală unde am ajuns la 3,7 miliarde de euro din cele 8 miliarde de euro alocate. Timpul este scurt şi banii trebuie cheltuiţi până în 2015", a subliniat reprezentantul MADR.
Irimescu a atras atenţia că este necesară o accelerare a absorbţiei fondurilor europene, MADR având în acest sens un plan de măsuri, în baza căruia s-a constituit un parteneriat cu Fondul de Garantare şi cu băncile, pentru că în domeniul absorbţiei fondurilor europene sunt identificate două probleme: cofinanţarea şi birocraţia mare.
Secretarul de stat în MADR a adăugat că planul de măsuri pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene include chiar anularea proiectelor din anii 2008 – 2010 care nu au niciun fel de plăţi efectuate până în acest moment.
"Măsura nu este deloc simplu de luat, pentru că sunt beneficiari nemulţumiţi de perspectiva pierderii proiectelor, dar în această situaţie nu avem de ales. România beneficiază pentru perioada 2007 – 2013 de 34,5 miliarde de euro, din care 13,5 miliarde de euro pentru agricultură. Dacă privim absorbţia totală, este ceva peste 8 miliarde de euro, din care şapte miliarde de euro în agricultură. Din acest punct de vedere, am putea să ne considerăm fruntaşi, însă, în realitate, noi nu suntem mulţumiţi deloc", a mai spus Achim Irimescu.