România, Grecia şi Spania sunt vedetele campaniei de Early Booking anul acesta. Turoperatorii au vândut cu până la 30% mai multe pachete în această perioadă față de anii trecuți, tendința fiind de creștere în timpul scurt care a mai rămas până la încheierea acestei campanii.

„Aproximativ 350 de euro pentru Grecia sau 450 euro pentru Spania, cu tot cu transport inclus, cazare la hotel de 3 – 4 stele, pentru la vară, este o sumă pe care ți-o poți permite ușor. În general, scutești câteva sute de euro dacă alegi să cumperi iarna pentru sezonul estival. În unele cazuri, prețurile pot fi chiar mai mici“, spune Adelina M., care, în ultimii cinci ani, și-a plătit vacanțele în stilul ăsta.

Dacă în anii trecuți destinațiile din Turcia ocupau un loc special pe listele turiștilor, astăzi ele sunt înlocuite cu destinații care nu au fost umbrite de evenimente negative. Așadar, în timp ce pentru Grecia şi Spania sunt estimate „vânzări spectaculoase“, (urmate de România și Bulgaria), turoperatorii se aşteaptă ca Turcia să scadă şi mai mult.

Un profil diferit al consumatorului

„Situaţia cu Egiptul închis şi cu problemele din Turcia schimbă, într-un fel, preferinţele turiştilor. Pe acest fond, câştigătorii sunt Grecia şi Spania. Pe Grecia avem deja o creştere, în timp ce în Spania sunt hoteluri care suferă pe partea de capacitate. Cine va aştepta sezonul, nu va mai găsi locuri“, a declarat Cosmin Marinof, director de vânzări TUI TravelCenter şi Eurolines. Cu alte cuvinte, tendinţa de creştere a rezervărilor prin programul Early Booking este mai mare decât în alţi ani, România deta­şân­du-se în topul căutărilor turiştilor. „Suntem încă în perioada de Early Booking și cele mai multe rezervări s-au făcut pentru Grecia, Spania si Portugalia în cazul destinațiilor externe, românii fiind deja conștienți de avantajele rezervării din timp. Însă, pentru că tot mai mulți dintre ei au două sau trei vacanțe pe an, anul acesta ne așteptăm la o creștere a cererii pentru destinațiile interne“, a spus și Dan Goicea, manager Cocktail Holidays.

 Acesta a estimat o creștere mai mare a vânzărilor pentru România datorită acordării tichetelor de vacanţă. În context, trebuie amintit că, începând cu 1 iulie anul acesta, fiecare bugetar va primi un voucher de vacanţă în valoare de 1.450 de lei. Cel puțin așa a declarat, zilele trecute, Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa. Iar, potrivit ultimelor cifre publicate, numărul bugetarilor se apropie de 1,2 milioane. Vânzările realizate în perioada de Early Booking arată că românii preferă anul acesta stațiunile Mamaia, Eforie Nord, Neptun și Venus, servicii all inclusive şi hoteluri de patru și trei stele, cu facilități speciale pentru copii, reiese din datele Paralela 45.

„Pentru litoralul românesc estimăm o creștere a numărului de turiști față de 2016, datorită lărgirii plajelor, care le oferă mai multe posibilități de agrement la mare, dar și pachetelor extrem de variate pe care le punem la dispoziţia lor. De asemenea, am introdus anul acesta destinații ca Gran Canaria, Ischia și Kos, păstrăm în ofertă Algarve, Split, Cipru de Nord, lansate anul trecut, și am programat zboruri spre Spania, Grecia, Franța, Cipru și din Timișoara, Cluj-Napoca și Iași“, a declarat Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Pe de altă parte, litoralul românesc este posibil să atragă turiști și din cei 20.000 de români care, conform estimărilor, nu vor mai merge în Turcia. De pildă, în 2016 a fost o scădere de 20% a numărului de turiști români în Turcia, fiind înregistraţi aproximativ 80.000 de turişti.

EARLY BOOKING PENTRU 2017

  • Între 350 și 450 de euro reprezintă bugetul mediu pentru românii care își plătesc iarna vacanțele pentru la vară, cazare la hotel de 3 sau 4 stele, în Grecia, Bulgaria sau Spania;
  • Între 700 și 900 de euro este bugetul mediu pentru destinațiile exotice precum Republica Dominicană, Maldive sau Thailanda, pentru un pachet all inclusive, care include, între altele, cazare la hoteluri de 4 sau 5 stele;
  • Între 1.000 și 1.700 lei plătesc, în medie, turiștii români în această perioadă pentru o săptămână de relaxare pe litoralul românesc, la hoteluri de 3,4 sau 5 stele, cu mic dejun inclus;
  • Mamaia, Eforie Nord, Neptun și Venus sunt cele mai căutate stațiuni pentru sezonul estival 2017, atât de către turiștii români, cât și de către străini; aceste stațiuni sunt urmate de Vama Veche, preferată mai ales de tineri.