România a avut o creștere economică în ultimii ani peste media europeană, iar estimările pentru acest an sunt la fel de optimiste. Dar creșterea Produsului Intern Brut, ca și ceilalți indicatori macroeconomici, sunt doar cifre, care ne dau o imagine asupra întregii țări și a întregii economii, nu și asupra calității vieții. Desigur, nivelul de trai se poate măsura și în câte kilograme de carne ne putem cumpăra din salariu, dar importante sunt și așteptările populației față de ce îți permite venitul lunar să faci. Este o diferență majoră între o persoană care estimează că va petrece un concediu de trei săptămâni în străinătate și una care speră la o săptămână în țara proprie. Dacă așteptările fiecăruie se realizează, ambele vor fi mulțumite.

Așa se poate explica de ce la indicatorul „satisfacția generală a vieții“, calculat de Eurostat în toate statele membre ale Uniunii Europene, România are 7,1 puncte dintr-un maximum de zece, cu un procent de 63,75% din populație care declară că avem un nivel mediu de satisfacție, 19,7% îl consideră ridicat, iar 16,7% scăzut. Spre comparație, media UE la acest indicator este de 7,1 puncte, cu un maxim de 8 puncte în Danemarca, Finlanda și Suedia și un minim de 4,8 puncte în Bulgaria. Cu alte cuvinte, trăim la fel de bine ca majoritatea europenilor din Vest și nu mult sub cele mai dezvoltate economii. 

La capitolul „satisfacție financiară“ avem un punctaj de 6,2 din zece, în condițiile în care venitul net echivalat în medie anuală este de 2.315 euro. Media UE la acest capitol este de 6 puncte, cu un minim în Bulgaria de 3,7 și un maxim în Danemarca și Suedia de 7,6. Aici se observă cel mai bine discrepanța majoră dintre percepția proprie asupra vieții și a veniturilor necesare și cifrele brute; cu 2,315 euro România este pe ultimul loc la venituri în UE, media fiind de 16.101 euro, iar maximul este înregistrat de Luxemburg cu 35.270 euro.
 
Numai că Luxemburg are un punctaj de 6,9 la satisfacția financiară, nu foarte mult peste cel de la noi. Iar Bulgaria are un punctaj de 3,7 la venituri de 3.332 euro. Nu vom intra în amănunte legate de diferența dintre rural și urban, dintre locuitorii orașelor mari și metropolelor (unde venitul net lunar poate fi de peste 2.000 de euro) versus cei din sate care nu au niciun venit, ci doar prezentăm datele pe care Eurostat și INS le au ca oficiale la nivel de UE.
 
Inclusiv la gradul de satisfacție față de propria locuință avem un punctaj foarte mare, de 7,4, față de o medie UE de 7,5 puncte, cu un minim de 6 în Bulgaria și un maxim de 8,4 în Finlanda. Surprinzător deoarece România are un grad de suprapopulare de 49,7%, adică maximul, mult peste media UE de 16,8% minimul fiind regăsit în Cipru, cu 1,4%.
 
Practic, trăim înghesuiți, dar nu ne deranjează. Probabil faptul că suntem proprietari ai locuinței în care stăm este mai important decât numărul de metri pătrați personali, altfel nu se explică de ce suntem atât de mulțumiți cu locuințele mici. Oricum, trendul se păstrează, cele mai vândute apartamente fiind cele de două camere și garsonierele, nu cele cu mai multe camere sau casele. Și nu ne aflăm în situația de a nu avea spațiu pentru locuințe mai mari; numărul de oameni pe kilometru păstrat este de 92, în timp ce în Bulgaria este de 70, dar în Germania urcă la 230.
 
Ne mulțumim cu puțin
 
Pe lângă așteptările oamenilor față de condițiile de trai, gradul ridicat de satisfacție mai poate fi pus și pe seama necesarului financiar redus pentru coșul de consum. Conform calculelor realizate de Instititutul pentru Cercetarea Calității Vieții (ICCV) la finele anului trecut, o familie formată din doi adulți și doi copii, adică 2,8 persoane, necesarul de trai din mediul urban presupune un coș minim de consum lunar de 2.273 lei, nu mult peste două salarii minime. În zona rurală, valoarea acestui coș scade la 1.831 lei, presupunând că o parte dintre produse și servicii sunt asigurate prin funcționarea propriei gospodării. Specialiștii de la ICCV precizează că realizează calculul luând în considerare tot ce este necesar pentru o familie (alimente, îmbrăcăminte, locuință, servicii etc.), inclusiv costurile aferente participării familiei în societate și chiar crearea unui fond de urgență (economii) de 10% din calculul final.
 
Un calcul „normativ“, cum este cel realizat de INS pentru coșul de consum (care indică o valoarea mai mică, de circa 1.500 – 1.700 lei în funcție de regiune), ia în calcul cheltuielile deja realizate, care nu respectă întotdeauna normele de nutriție și igienă.
 
ICCV a calculat și valoarea unui coș minim de subzistență pentru familia cu 2,8 persoane, care este de 1.842 lei în urban și 1.600 lei în rural. Dacă ne uităm și la salariu mediu net, care depășește 2.000 de lei lună în cinci județe, putem spune că nivelul de trai calculat de ICCV este acoperit financiar cu prisosință într-o bună parte a țării. În București salariul mediu net a ajuns la 2.813 lei, cu 65% peste media națională, în timp ce minimele le găsim în judeșul Harghita, cu 1.317 lei și Covasna cu 1.398 lei.
 
Chiar și în cele mai sărace zone însă, necesarul financiar poate fi acoperit dacă ambele persoane adulte din familie sunt angajate. Revenind la gradul de satisfacție, probabil că procentele Eurostat ne arată chiar acest lucru, cu 61,8% având un grad mediu de satisfacție și 8% un grad ridicat. În restul de 30,2% găsim familiile care, cel mai probabil, nu reușesc să își acopere cheltuielile lunare sau elimină diferite aspecte ne-esențiale traiului zilnic.
 
Ne mulțumim cu puțin. Acest lucru este evident și din alte date al INS, care arată că speranța de viață de la noi, de 72 de ani, este cea mai mică din UE și muncim de când terminăm liceul până după vârsta legală de pensionare. Chiar dacă venitul pe familie acoperă necesarul calculat de ICCV, majoritatea banilor se duc pe mâncare (38%), dar și pe tutun și alcool (6%). Procente calculate ca medie, deoarece doar 25% dintre adulți (peste 15 ani) sunt fumători zilnici, conform datelor oficiale. De asemenea, aproape un sfert din venituri merg către întreținerea locuinței, iar banii pentru educație și sănătate rămân foarte puțini.
 
Cel mai probabil, odată cu creșterea veniturilor, vor crește și așteptările oamenilor față de nivelul de trai. Până atunci, putem încerca la nivel personal să facem cât mai bine pentru noi și pentru familie și să punem presiune pentru îmbunătățirea sistemelor publice, unde suntem mai deficitari decât suntem la nivel individual.