Emisiunea dedicată României din cadrul seriei CNN „Toamna schimbării”, dedicată aniversării a 20 de ani de la căderea zidului Berlinului, va fi difuzată sâmbătă, în premieră, la ora 19.30, ora României. Jurnaliştii CNN vorbesc despre căderea regimului comunismului şi despre evoluţia societăţii româneşti după 1989. Printre subiectele atinse în emisiune se numără situaţia legată de orfelinatele din România, de moştenirea arhitecturii comuniste, dar şi poveşti economice de succes, cum este cea a brandului Dacia.
CNN va prezenta sâmbătă, în premieră, reportajul-documentar „Toamna schimbării: România”, despre evenimentele din decembrie 1989 şi despre perioada imediat următoare. Emisiunea va dura 30 de minute şi va conţine transmisiuni în direct din Bucureşti, precum şi o serie de poveşti specifice legate de Casa Poporului, de viziunea lui Nicolae Ceauşescu asupra acestei clădiri-gigant, costurile acesteia, sacrificiile umane care au contribuit la construirea ei şi felul în care a afectat oraşul şi locuitorii acestuia.
„Dacă pentru mulţi evenimentele din România au însemnat în special înlăturarea violentă de la putere a lui Nicolae Ceauşescu, pentru alţii acestea au reprezentat imagini înfiorătoare ale orfelinatelor, difuzate în săptămânile şi lunile care au urmat”, spune Mike McCarthy, vice-preşedintele departamentului Reportaje şi Programe Speciale al CNN International. „Două decenii mai târziu, România, chiar dacă nu este ţara promisă, este o ţară care promite”.
Brandul Dacia, o poveste de succes
Conform prezentării făcute de CNN, criza financiară a mai lăsat doar două posibilităţi afacerilor din România: adaptarea sau dispariţia. O poveste de succes este însă brandul Dacia, „o surprinzătoare poveste economică de succes în România lui 2009”.
Emisiunea face parte din seria de reportaje „Autumn of Change”, realizată în ţările din fostul Bloc Sovietic cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la căderea zidului Berlinului. Timp de o săptămână sunt prezentate reportaje şi materiale din câte o ţară. Situaţia orfelinatelor româneşti va fi prezentată din perspectiva unui român care trăia într-un orfelinat în 1989, iar materialul atinge şi relaţia dintre instituţiile statului şi acea „cultură a orfanului” care s-a dezvoltat în timpul regimului Ceauşescu.
„Toamna schimbării” este unul dintre cele mai importante proiecte CNN din ultimul timp, pentru care a concentrat, de-a lungul întregului an, toate resursele globale pentru realizarea emisiunilor care urmăresc impactul revoluţiilor anticomuniste asupra Europei Centrale şi de Est.
Reporterul CNN Fionnuala Sweeney se va afla în Bucureşti între 21 şi 23 decembrie şi va transmite live pentru emisiunile din prime-time ale CNN, iar corespondentul CNN Diana Magnay va intervieva personajele principale ale revoluţiei din Bucureşti, printre care Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Ion Iliescu şi Victor Rebenciuc. Doi studenţi născuţi pe 21 şi 22 decembrie 1989 îşi vor spune propria poveste şi vor vorbi despre cum văd ei situaţia actuală şi viitorul din România.
Fionnuala Sweeney este prezentatoare şi corespondent al postului CNN, membră a echipei editoriale a biroului din Londra, fiind gazda emisiunii de ştiri din prime time World One, precum şi a emisiunii săptămânale International Correspondents, o dezbatere despre felul în care au fost reflectate în presă principalele evenimente ale săptămânii.
Jurnaliştii CNN Richard Quest, Christiane Amanpour şi Becky Anderson s-au aflat în Romania din luna aprilie pentru a intervieva participanţi la evenimente, tineri născuţi în 1989 şi după sau personalităţi de prim rang ale vieţii publice româneşti. Pentru un material despre muzica postdecembristă din România, CNN a participat la înregistrări alături de Loredana şi BUG Mafia.
Emisiunea „Toamna schimbării: România” va fi difuzată în premieră sâmbătă, 19 decembrie, ora 19:30, ora României, şi va fi reluată în 20, 21 şi 25 decembrie.