România, în fața unui „tsunami financiar”?
Analistul economic Adrian Negrescu a avertizat că românii se vor confrunta cu o vară „incendiară” în ceea ce privește scumpirile, având în vedere că, după creșterea prețurilor la energie, este posibil să urmeze majorări ale prețurilor la carburanți, creșterea TVA-ului și a impozitelor. Există riscul unui tsunami financiar după alegeri, a adăugat acesta.
Conform datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS), managerii români prognozează noi creșteri de prețuri în următoarele trei luni, în toate sectoarele economiei.
„Ne așteaptă o vară incendiară în materie de scumpiri. Creșterile de prețuri se vor accentua pe măsură ce vom intra în partea a doua anului, moment decisiv fiind iulie, atunci când prețurile energiei electrice vor crește pentru majoritatea consumatorilor din România.
Firmele, care plătesc în momentul de față 1 leu pe kWh, începând cu 1 iulie vor da cam 1,2 lei – cel mai ieftin – până 1,8 lei pe kWh în funcție de contractele pe care le au în derulare sau pe care le vor încheia cu furnizorii de servicii”, a declarat analistul economic Adrian Negrescu pentru Libertatea, după ce a văzut datele INS.
Hidroelectrica a anunțat o majorare a prețurilor la energie electrică
Pe data de 26 februarie, Hidroelectrica, compania de stat listată la bursă, a anunțat o majorare a prețurilor la energia electrică, în unele cazuri ajungându-se la o creștere de 60% a tarifului pentru energia activă.
De asemenea, la 1 iulie, va expira plafonarea prețurilor la energie electrică, măsură pe care Guvernul a extins-o cu trei luni.
Analiștii economici prevăd că majorarea prețurilor la energie va avea un impact semnificativ asupra pieței.
„Scumpirea curentului pentru agenții economici și pentru companii se va traduce într-un nou val de scumpiri, pentru că energia electrică va trebui absorbită în toate prețurile produselor și serviciilor din România”, a avertizat Adrian Negrescu.

Managerii români se așteaptă la scumpiri moderate
Conform datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS), managerii români se așteaptă la scumpiri moderate în sectorul industriei prelucrătoare, comerțului cu amănuntul și serviciilor, iar în același timp prognozează creșteri de prețuri în toate domeniile economiei.
Adrian Negrescu nu exclude posibilitatea creșterii prețurilor la carburanți, impozitelor, TVA-ului și cursului euro.
„Dincolo de acest lucru, de la 1 iulie probabil vom avea din nou o creștere a accizelor la carburanți, iar deciziile pe care guvernul urmează să le ia după alegerile prezidențiale din 2025, probabil legate de fiscalitate, vor ridica poate acest val de scumpiri la nivel de tsunami.
Un tsunami financiar generat, din păcate, de posibila creștere a TVA-ului de la 19% la 21%, de o potențială creștere a impozitului pe venit de la 10% la 16% și de alte măsuri de ordin fiscal care nu vor face altceva decât să ne facă viața din ce în ce mai scumpă”, a spus acesta.
Având în vedere valul de scumpiri care a început în țara noastră, specialiștii nu exclud posibilitatea unei creșteri a cursului euro.
„Cred că bomboana pe colivă va fi potențiala deprecierea a cursului leului, un euro urmând să treacă de 5 lei, iar acest lucru va genera de asemenea o amplificare a scumpirilor din țara noastră”, a afirmat Adrian Negrescu.
Managerii sunt pesimiști în privința viitorului
În acest context, antreprenorii români sunt pesimiști în privința viitorului, iar unii dintre ei au început deja să adopte măsuri, inclusiv disponibilizări, pentru a se adapta situației.
„Managerii sunt pesimiști, dar vestea bună în toată această situație e că mulți dintre ei și-au luat măsuri de restructurare a activității, și-au redus expunerile financiare, și-au redus schemele de personal și încearcă să producă mai puțin în așa fel încât să vândă ceva în acest mediu economic extrem de arid, cum este în momentul de față economia românească”, a spus economistul.
Managerii sprivesc „cu îngrijorare” evoluțiile economice actuale, având în vedere că majoritatea companiilor din România se află deja într-o situație financiară dificilă, adaugă el.
„În plus, blocajul financiar s-a accentuat foarte mult în economie. Firmele își plătesc din ce în ce mai greu facturile unei către altele, iar tot acest val de scumpiri care ne așteaptă din a doua parte a anului va accentua și mai mult problemele”, a adăugat Adrian Negrescu.