România nu ar face față unei agresiuni in partea Rusiei nici dacă ar aloca întregul său produs intern brut efortului de război, de aceea este esențial ca apărarea să se facă într-un cadru colectiv, în interiorul NATO, a spus Leș.
Gabriel Leş a participat, vineri, la conferinţa internaţională „Black Sea and Balkans Security Forum”, care se desfăşoară în Mamaia.
El a afirmat în discursul său că obiectivul strategic al Rusiei este să aibă dominaţia asupra regiunii Mării Negre.
”Marea Neagră este fundamentală pentru securitatea naţională a Rusiei: asigură control asupra Caucazului, Republicii Moldova şi a jumătate din Ucraina şi asigură o platformă pentru proiectare a forţelor în Balcani, Marea Mediterană şi Orientul Mijlociu. Obiectivul strategic al Rusiei este să aibă dominaţia asupra regiunii Mării Negre, iar strategia de securitate a Moscovei clasifică NATO ca domeniu de ameninţare militară la adresa securităţii Rusiei. Spre deosebire de regiunea Mării Baltice, în Marea Neagră, Rusia are o atitudine agresivă, constantă”, a declarat Leș.
”Dacă am avea 10 la sută din Produsul Intern Brut sau 100 la sută din Produsul Intern Brut pentru următorii nu ştiu câţi ani de zile, România nu va avea capabilităţi singură să poată face faţă la un astfel de potenţial agresor. Tocmai de aceea discutăm de apărare colectivă şi de capabilităţi pe care le punem împreună ca să putem face faţă unui astfel de agresor. Important este ca fiecare naţiune să îşi poată oferi capabilităţile proprii, pe care să le aibă acolo şi să ofere securitate vizavi de nevoile pe care le au atunci”, a mai spus el.
”Totuşi când discutăm de securitatea Mării Negre, când discutăm de securitatea României, discutăm de fapt de securitatea întregii Europe şi tuturor aliaţilor din NATO ceea ce trebuie să înţelegem totuşi este că la Forţele Navale, noi trebuie să pornim programele de înzestrare care sunt atât de necesare, tehnica este extrem de învechită, din păcate, şi este foarte important să pornim aceste programe pe care le avem în acest moment, fie că discutăm de pază de coastă, fie că discutam de bateriile de coastă, fie că discutăm de partea de corvete şi modernizarea fregatelor care trebuie să le pornim în acest an”, a afirmat ministrul.