Premierul Ludovic Orban a vorbit miercuri despre probleme reale cu care țara nostră se confruntă. Potrivit premierului, România se confruntă cu o contracție economică de aproape 4%.
În acest context, șeful executivului a anunțat că urmează să meargă la Curtea Constituțională, dacă PSD nu va adopta în Parlament rectificarea bugetară.
„Ne confruntăm cu o contracție economică de 3,9% pe primul semestru. Sigur, că este o contracție economică mai mică decât media UE, care este de 8,3%. Totuși, vorbim despre o contracție deci bani mai puțini la buget. PSD, într-un populism inexplicabil, ne-a provocat noi și noi cheltuieli, pe care efectiv bugetul nu le poate suporta.
Cui foloșește dacă România va fi retrogradată de agențiile de rating? Cui folosește dacă România se va împrumuta mai scump? Vă dau o informație: o singură lună ne-am împrumutat mai scump decât guvernările PSD, luna februarie”, a spus Ludovic Orban.
Ideile PSD. Cui îi sunt de folos?
Totodată, premierul a mai precizat că PSD-ul nu a vrut altceva decât să lase ”potop” în urma sa. În același timp, premierul se întreabă ce se va întâmpla în cazul în care România nu va mai putea găsi finanțări iar potențialii investitori ne-ar putea privi într-un molt mai reticent.
De asemenea, Orban a amintit lucrurile pe care le-a făcut de când a ajuns la guvernare și până în prezent.
„Ei au mers pe ideea: după noi potopul! Cui folosește dacă, Doamne ferește, România nu va mai găsi finanțări? Cui folosește dacă investitorii o să privească cu mai multă reticiență România, din cauza acestei politici demagogice și găunoase.
Cu siguranță, normal! De altfel, vă aduc aminte că am și câștigat în cazul anumitor legi, după ce am arătat că nu sunt bani pentru a acoperi toate cheltuielile angajate prin legi adoptate pe bandă rulantă.”, a mai adăugat Ludovic Orban.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea