Raportul anual al Departamentului de stat al SUA scoate în evidență câteva deficiențe din funcționarea instituțiilor românești. Secretarul de stat american Mike Pompeo a prezentat miercuri raportul anual privind situaţia drepturilor omului în lume. Referitor la România, în raport sunt notate mai multe probleme cu care țara se confruntă.
În privinţa României, raportul pentru anul 2018 constată că autorităţile civile şi-au menţinut controlul asupra forţelor de securitate.
Documentul mai menționează durata excesivă a proceselor, agresiunea unor jurnalisti la protestul din 10 august si coruptia oficialitatilor.
Condiţiile din închisorile din România rămân grele şi nu se ridică la standardele internaţionale, se mai arată în raport.
Insuficienţa personalului, a spaţiului fizic şi a tehnologiei din sistemul judiciar împiedică în continuare eficienţa actelor de justiţie, iar ca urmare durata proceselor este excesivă, observă Departamentul de Stat.
Problemele semnalate în domeniul drepturilor omului sunt legate de corupţia „endemică” a oficialităţilor şi de violenţele poliţiei împotriva romilor.
Sistemul judiciar a luat măsuri pentru anchetarea şi condamnarea oficialilor care au comis abuzuri, dar autorităţile au amânat procedurile în care sunt implicate presupuse abuzuri ale poliţiei. De aceea, multe astfel de cazuri s-au încheiat cu achitări.
În legătură cu libertatea presei, documentul menţionează că jandarmeria a agresat fizic, verbal şi cu gaze lacrimogene cel puţin 15 ziarişti, cu ocazia protestelor publice din 10 august anul trecut, transmite Agerpres.