Austria a intrat în Schengen pe etape
Comisia Europeană a salutat decizia „istorică” a Consiliului UE de a aproba, începând din martie 2024, aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen într-o primă etapă, cu extinderea la granițele aeriene și maritime. Aceasta a menționat că în 2024 se vor continua negocierile pentru renunțarea la controale și extinderea la granițele terestre, anticipând o decizie în acest sens într-un interval „rezonabil”. Totuși, acest mod de aderare la Schengen este contestat de o parte a societății civile și politice din România.
Europarlamentarul Daniel Buda le reamintește celor din această categorie că multe țări au adoptat un model similar de aderare, un exemplu fiind chiar Austria.
„Există voci care contestă această integrare parțială în Schengen, dar este esențial să reținem că, în trecut, șapte state, printre care și Austria, au aderat la Schengen în etape”, a transmis europarlamentarul Daniel Buda.
„Sunt încrezător că, pe parcursul anului 2024, se vor identifica soluțiile adecvate pentru integrarea completă a României în spațiul Schengen, inclusiv pe cale terestră. Este indiscutabil că România a fost și va continua să fie un pilon de stabilitate și securitate în această parte a Uniunii Europene, profund afectată de conflictul din Ucraina și nu numai. Consider că această realizare este un cadou pe deplin meritat pentru întregul popor român!”, a mai punctat Buda.
Europarlamentarul a remarcat că această evoluție reprezintă un moment istoric atât pentru România și cetățenii săi, cât și pentru coeziunea blocului european. Acesta a exprimat aprecierea pentru eforturile colegilor europarlamentari care au subliniat în repetate rânduri în plenul Parlamentului European necesitatea admiterii României în spațiul Schengen.
Klaus Iohannis a contribuit decisiv
De asemenea, a subliniat că această realizare nu ar fi fost posibilă fără contribuția decisivă a Președintelui Klaus Iohannis, a premierilor României din ultima perioadă – în special a președintelui Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă – precum și a altor figuri cheie, inclusiv miniștrii de interne Cătălin Predoiu, Lucian Bode, dar și miniștrii de externe Luminița Odobescu și Bogdan Aurescu.
„Această evoluție reprezintă un moment istoric atât pentru România și cetățenii săi, cât și pentru coeziunea blocului european. Aprecierii pentru eforturile colegilor europarlamentari care au subliniat nu odată în plenul PE necesitatea ca România să fie admisă în spațiul Schengen! Merită subliniat că această realizare nu ar fi fost posibilă fără contribuția decisivă a Președintelui Klaus Iohannis, a premierilor României din ultima perioadă – în special a președintelui Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă – precum și a altor figuri cheie, inclusiv miniștrii de interne Cătălin Predoiu, Lucian Bode, dar și miniștrii de externe Luminița Odobescu și Bogdan Aurescu”, a concluzionat europarlamentarul.
Se așteaptă ca Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, să prevadă că acest lucru va avea loc în cursul anului următor.
„Comisia salută decizia unanimă de astăzi a Consiliului de a primi România şi Bulgaria în spaţiul Schengen, ridicarea controalelor la frontierele aeriene şi maritime începând cu martie 2024. Aderarea lor va stimula călătoriile, comerţul şi turismul şi va consolida şi mai mult piaţa internă”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.