Președintele Klaus Iohannis a avut, vineri dimineață, o întâlnire cu Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, în marja Summitului UE - Uniunea Africană de la Bruxelles. Ce au discutat cei doi oficiali și ce mesaj a transmis șeful statului?
Administrația Prezidențială anunță că președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 18 februarie 2022, o întrevedere cu Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, în marja Summitului UE – Uniunea Africană de la Bruxelles.
Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii de astăzi au fost discutate subiecte de pe agenda curentă a Uniunii Europene, precum evoluțiile de securitate din Vecinătatea Estică a Uniunii, sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, securitatea energetică, cu accentul pe ultima propunere a Comisiei Europene privind taxonomia, pachetul de măsuri privind combaterea schimbărilor climatice și extinderea spațiului Schengen.
Totodată, șeful statului a ținut să îi transmită felicitări pentru alegerea recentă în funcția de Președinte al Parlamentului European, exprimând, totodată, aprecierea pentru obiectivele și prioritățile sale ambițioase în direcția consolidării Uniunii Europene.
Klaus Iohannis a vorbit și despre continuarea cooperării strânse cu Parlamentul European pe dosarele relevante de pe agenda europeană, în vederea identificării unor soluții pragmatice, echilibrate și consensuale. În același timp, el a reiterat interesul major al României de a adera la Spațiul Schengen, exprimând apreciere pentru poziția cunoscută a Parlamentului European în favoarea aderării țării noastre.
Klaus Iohannis, despre situația din Ucraina
Un alt aspect punctat de șeful statului l-au reprezentat provocările la adresa securității. El a făcut apel la o abordare comună și la pregătirea unor măsuri ferme și credibile pentru a detensiona situația din Ucraina.
„Președintele României a făcut o scurtă evaluare a actualelor provocări la adresa securității din Vecinătatea Estică a Uniunii, accentuând importanța menținerii unității și solidarității statelor membre UE, dar și a unei strânse coordonări cu partenerii transatlantici. Președintele Klaus Iohannis a pledat pentru o abordare comună a Uniunii care să vizeze pregătirea unor măsuri ferme și credibile în vederea detensionării situației de la granița estică a Ucrainei, inclusiv sancțiuni”, arată sursa citată.
Administrația Prezidențială precizează că șeful statului a mai vorbit în cadrul întâlnirii și despre importanța susținerii active, inclusiv prin asistență financiară, de către Uniunea Europeană a parcursului european al Republicii Moldova și a eforturilor Președintei Maia Sandu și a Guvernului de la Chișinău de a continua reformele.
Roberta Metsola a reafirmat susținerea sa și a Parlamentului European pentru aderarea României la Schengen
Un alt aspect abordat de președinte l-au reprezentat schimbările climatice. Klaus Iohannis susține identificarea unor soluții flexibile, echilibrate și adaptate la circumstanțele naționale, care să permită continuarea eforturilor de dezvoltare.
Totodată, el a mai subliniat și rolul important al energiei nucleare și al resurselor de gaze naturale în cadrul procesului de tranziție către o economie neutră din punct de vedere climatic, arătând că România susține ferm această abordare, fiind un aspect cheie pentru securitatea energetică.
Președintele Klaus Iohannis a reiterat importanța sprijinului Parlamentului European pentru actuala propunere a Comisiei Europene privind taxonomia, care include atât gazul, cât și sectorul nuclear.
În cadrul discuțiilor de vineri, la rândul său, Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a exprimat deschiderea pentru o colaborare activă cu țara noastră pe dosarele de interes comun și, totodată, a reafirmat susținerea sa și a Parlamentului European pentru aderarea României la Schengen, mai arată sursa citată.