Al treilea studiu anual al Universității George Washington din SUA nominalizează România printre cele mai atractive zece state în curs de dezvoltare care pot fi alese pentru turism de aventură.
Conform studiului, realizată împreună cu Adventure Travel Trade Association (ATTA) și Vital Wave Consulting, Israel, Slovacia și Chile sunt cele mai interesante destinații pentru turismul de ventură în acest an. Printre cei mai importanți factori luați în calcul la realizarea clasamentului se află siguranța, resursele naturale, facilitățile oferite turiștilor, infrastructura, spiritul antreprenorial al populației și amabilitatea gazdelor.
Grupat pe două secțiuni – țări dezvoltate și țări în curs de dezvoltare -, clasamentul arată că destinațiile cele mai atractive sunt Elveția, Islanda, Noua Zeelandă, Canada, Germania, Suedia, Irlanda, Norvegia, Finlanda și Austria, în cazul țărilor dezvoltate, în timp ce Israel, Slovacia, Chile, Estonia, Cehia, Bulgaria, Slovenia, Iordania, România și Letonia sunt, în ordine, cele mai indicate țări în curs de dezvoltare pentru turism de aventură.
„Privind clasamentul din acest an se poate observa că statele din Europa de Est domină clasamentul statelor în curs de dezvoltare iar Canada a intrat pentru prima dată în topul staelor dezvoltate”, a declarat Christina Heyniger, reprezentanta Vital Wave Consulting, iar Kristin Lamoureux, profesor la George Washington University menționează că „în urmă cu trei ani, când am realizat primul studiu de acest fel, nu știam ce reacții vom obține. Acum, vedem că multe țări folosesc acest studiu pentru a își susține industria turismului și pentru a obține fonduri”.