România, în topul țărilor din UE! Peste 96% din populaţia țării trăia în 2020 într-o locuinţă personală

Sursă: Dreamstime

Datele publicate joi, 30 decembrie, de Eurostat arată că peste 96% din populaţia României trăia în 2020 într-o locuinţă proprietate personală. Astfel, acesta este cel mai mare procent înregistrat în rândul statelor membre ale UE.

România, în topul țărilor din UE la această categorie! Date oficiale Eurostat

Simultan, datele publicate de organismul care se ocupă cu statistică al Comisiei Europene arată că 69,7% din locuitori deţineau în 2020 locuința în care trăiau, la  nivelul Uniunii Europene. Trebuie menționat că cifra respectivă a înregistrat o scădere ușoară față de 2019, când era 69,8%.

La popul opus, tendința din România este inversă iar procentul celor care trăiesc în locuința personală a crescut de la 95,8% până la 96,1%.

Ce alte state au înregistrat un procent similar?

Potrivit cifrelor publicate de Eurostat, alte state cu un grad ridicat de proprietate a locuinţei sunt Slovacia, cu un procent de 92%, Ungaria şi Croaţia, ambele cu un procent de 91%.

De asemenea, organismul de statistică al Comisiei Europene arată că, în majoritatea statelor, cu excepţia Germaniei, procentul celor care deţin locuinţa în care trăiesc este mai mare decât cel al chiriaşilor.

În Germania, jumătate (50,4%) din locuitori sunt proprietarii locuinţelor în care trăiesc în timp ce cealaltă jumătate (49,6%) trăiesc într-o locuinţă închiriată. Datele arată însă că în cazul Germaniei procentul proprietarilor scade de la un an la altul, de la 51,1% în 2019 până la 50,4% în 2020, în timp ce procentul chiriaşilor creşte, de la 48,9% până la 49,6%.

Alte state unde procentul proprietarilor de locuinţe este redus sunt Austria (55%) şi Danemarca (59%).

Totodată, cifrele publicate de Eurostat arată și că , la nivelul UE, 53% din populaţie trăieşte într-o casă şi 46% într-un apartament, în timp ce restul de 1% trăieşte în alt tip de spaţiu precum casă pe râuri, rulote, etc. Irlanda cu 92% este ţara cu cel mai mare procent de locuitori care trăiesc într-o casă, la polul opus fiind Spania unde 66% din locuitori trăiesc în apartament.

România este pe ultimul loc în UE când vine vorba de mărimea locuinţei

În România, 65,9% din locuitori trăiesc la casă şi 34,1% trăiesc în apartament. Totuși, România este pe ultimul loc în UE când vine vorba de mărimea locuinţei, măsurată după numărul mediu de camere per persoană.

În timp ce în UE media este de 1,6 camere pentru o persoană, în România este 1,1 camere pentru o persoană. Cel mai bine la acest capitol stau Malta cu 2,3 camere pentru o persoană, urmată de Belgia şi Irlanda, ambele cu 2,1 camere pentru o persoană.