România intervine în scandalul dintre Ungaria și Comisia Europeană. Anunțul MAE la Bruxelles

MAE

În contextul propunerii din partea Executivului comunitar celor 27 de state membre de a opri finanțările către Ungaria din cauza corupției acerbe, România a venit cu o afirmație în acest sens și a susținut dialogul activ și constructiv dintre Ungaria și instituțiile europene.

Recent Comisia Europeană a propus statelor membre să sisteze finanţările europene către Ungaria din cauza riscurilor legate de corupţie, în aşteptarea aplicării unor reforme de combaterea acesteia. La solicitarea Agerpres, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a venit cu o precizare în acest sens. MAE a declarat că România a susţinut constant, în discuţiile de la nivelul UE, importanţa unui dialog activ între Comisia Europeană şi Ungaria

„Propunerea avansată recent de către Comisia Europeană se bazează pe prevederile Regulamentului european privind instituirea unei condiţionalităţi orizontale pentru protecţia bugetului Uniunii, adoptat la nivel UE în 2020, ca parte a acordului privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027.

În contextul negocierilor pe marginea acestui regulament, România a susţinut instituirea unui mecanism care să asigure, de o manieră proporţională şi echilibrată, protecţia bugetului UE, respectiv asigurarea principiului transparenţei cheltuielilor publice şi a folosirii eficiente a fondurilor”, a informat Ministerul Afacerilor Externe.

România a încurajat dintoteauna dialogul constructiv dintre Comisia Europeană și Ungaria

În acelaşi timp, sursa citată a subliniat că „România a susţinut constant, în discuţiile de la nivelul UE, importanţa unui dialog activ între Comisia Europeană şi Ungaria care să conducă la degajarea de soluţii în sensul consolidării unităţii la nivel european”.

„Această abordare a României, bazată pe încurajarea dialogului direct şi constructiv, a fost, de altfel, reiterată recent şi de preşedintele României”,  a precizat MAE.

Reuniunea Consiliului Afaceri Generale de la Bruxelles a inclus o discuție orizontală privind statul de drept, în baza raportului publicat de către Comisia Europeană în iulie 2022

Recent a avut loc reuniunea Consiliului Afaceri Generale la Bruxelles. Aceasta s-a desfășurat marți, pe 20 septembrie și „a inclus pe agendă cea de-a treia discuţie orizontală privind statul de drept, în baza raportului publicat de către Comisia Europeană în iulie 2022″.

„Cu acest prilej, secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a reiterat sprijinul României pentru acest exerciţiu şi a subliniat importanţa schimburilor de experienţă şi bune practici între statele membre.

Pe fondul introducerii de recomandări specifice de ţară în raportul Comisiei Europene, secretarul de stat român a evidenţiat că această iniţiativă de consolidare a mecanismului reprezintă un pas înainte pentru evitarea duplicării cu alte mecanisme şi instrumente similare”, a declarat Ministerul Afacerilor Externe al României.