Miniştrii de Interne din Uniunea Europeană se reunesc, joi, la Bruxelles, în cadrul Consiliului pentru Afaceri Interne (JAI). Pe primul punct al ordinii de zi este extinderea spaţiului Schengen. Așa cum s-a afirmat în ultimele zile, România se bucură de o susținere covârșitoare. Austria, însă, se opune aderării României şi Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie, lucru care a provocat o tensiune maximă inclusiv printre alte state europene.
Potrivit datelor oficiale, miniştrii vor discuta despre aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria, Croaţia şi România şi vor urmări să adopte decizii în această privinţă. Miniştrii vor evalua, de asemenea, situaţia generală a spaţiului Schengen, ca parte a ciclului anual al Consiliului Schengen. Aceştia se vor concentra în special pe combaterea introducerii ilegale de migranţi şi pe interoperabilitatea sistemelor informatice.
Programul ședinței JAI
Pentru că se discută despre tema Schengen, în marja Consiliului JAI va avea loc mai întâi o reuniune a Consiliului Schengen, programat la ora locală 10:00 (11:00, ora României), după care Consiliul JAI propriu-zis va avea loc de la ora locală 12:25 (13:25, ora României).
În prezent la Spaţiul Schengen au aderat 26 de ţări. Dintre acestea, patru nu fac parte din Uniunea Europeană: Norvegia, Islanda, Elveţia şi Lichtenstein, în timp ce patru state – România, Bulgaria, Croaţia şi Cipru – sunt membre UE, dar nu au fost admise în Schengen. Orice decizie legată de Spaţiul Schengen trebuie discutată mai întâi în Consiliul Schengen, din care fac parte toate ţările care au fost primite în spaţiul de liberă circulaţie.
Sosirile miniştrilor de Interne sunt prevăzute începând cu ora locală 9:00 (10:00 ora României). Tot atunci se vor face şi scurte declaraţii.
Alte teme de discuţie în Consiliul JAI se referă la migraţie şi azil, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, abuzuri sexuale asupra copiilor şi rezilienţa infrastructurii critice.
Când vor avea loc primele declarații în urma ședinței Consiliului JAI
Primele declaraţii în urma Consiliului JAI, care vor fi făcute de ministrul ceh de Interne, sunt aşteptate în jurul orei 13:15 (14:15, ora României), după care urmează o pauză de prânz, iar miniştrii de interne din UE îşi vor relua discuţiile de la ora 15:15 (16:15, ora României).
Conferinţa de presă finală, de la încheierea reuniunii, este programată la ora 19:00 (20:00, ora României), potrivit programului transmis de Consiliul UE.
Avantajele aderării României
Aderarea la spaţiul de liberă circulaţie Schengen aduce avantaje atât economice, cât şi pentru cetăţenii obişnuiţi. În ţările care fac parte din spaţiul Schengen sunt eliminate controalele la frontiere.
Cei care călătoresc cu avionul, cu trenul, cu autocarul sau cu maşina personală nu vor trebui să se mai prezinte la controlul paşapoartelor. Pentru economie, înseamnă că vor dispărea timpii de aşteptare pentru TIR-uri la punctele de trecere a frontierei terestre.
Austria se opune aderării țării noastre, în timp ce în cazul Bulgariei, e vorba şi de Olanda. Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat miercuri seara, într-o conferinţă de presă cu liderul PPE, Manfred Weber, că ministrul de interne al ţării sale are „un nou calendar pentru primăvara următoare” în ceea ce priveşte aderarea României şi Bulgariei la Schengen. El a sugerat, de asemenea, că România nu ar urma să fie decuplată de Bulgaria în privinţa aderării la Schengen.
Intrarea României în Schengen, în etape începând cu 2023
Conform ultimelor calcule, România ar urma să primească joi acceptul statelor membre pentru a intra în Schengen în etape începând cu 2023, la termene precise, însoțite de câteva condiționalități, au declarat pentru G4Media surse oficiale.
Condiționalitățile ar viza măsuri de întărire a controlului la granițe, dar și o implicare mai mare a Comisiei Europene prin Frontex, și ar fi cerute expres de Austria.
Rolul politic al condiționalităților este de a oferi o cale de ieșire cancelarului austriac Karl Nehammer, care până miercuri s-a situat pe o poziție intransigentă de respingere a aderării României la Schengen. Aceste condiționalități vor viza nu doar România și Bulgaria, ci și Comisia Europeană, criticată dur de Nehammer miercuri.
Trebuie precizat că acesta este scenariul cu care delegațiile statelor membre au intrat în Consiliul JAI de joi dimineață și e posibil să apară modificări de ultim moment atât din partea Austriei, cât și din partea Bulgariei, care se confruntă și cu opoziția Olandei și are o perspectivă mai puțin optimistă de aderare în 2023.