Spania, care deține, acum, președinția Uniunii Europene (UE), a anunțat, prin vocea ambasadorului Spaniei la București, că va fi mai bună cu România şi Bulgaria în zona Schengen. Iată ce șanse avem să aderăm la zona de liberă circulație din UE.
Ce șanse au România și Bulgaria să intre în Spațiul Schengen?
În prezent, Spania deţine preşedinţia Uniunii Europene (UE), străduindu-se să joace rolul unui „broker onest”, de aceea, vor avea loc câteva schimbări în blocul comunitar și în Spațiul Schengen.
Potrivit lui Jose Antonio Perez-Solorzano, ambasadorul Spaniei la București, în prezent, Spațiul Schengen are controale la frontierele interne, care nu ar trebui să existe, de aceea, primul lucru pe care îl vor spune oficialii spanioli la Consiliu European este: „Vă rugăm, controalele la frontierele interne trebuie să dispară între toate ţările aparţinând Spaţiului Schengen.” Al doilea lucru pe care îl vor face oficialii spanioli este, spune el, să fie mai buni şi mai siguri cu România şi Bulgaria în Spațiul Schengen pentru că este clar că România și Bulgaria sunt deja frontiere externe ale Uniunii Europene și funcționează în termenii practici ai acestui proiect, poliția de frontieră facând o treabă perfectă.
„Toate președințiile joacă rolul de ceea ce numim un broker onest. Nu este poziția noastră cea pe care o promovăm, ci încercăm să construim un consens între state. Care este poziția noastră? Schengen este într-adevăr o realizare a construcției europene, poate alături de euro sunt cele mai clare și practice lucruri pe care le simt cetățenii europeni.
Schengen nu funcționează corect. Schengen are astăzi controale la frontierele interne, care nu ar trebui să existe. Acestea au fost prevăzute pentru o perioadă critică în timpul pandemiei, dar această criză a fost depășită. Vaccinarea a fost un succes. Acest control intern trebuie să dispară.
Mai poate fi, după cum am spus, și am văzut în trecut, Summitul NATO în Germania, când şi-au închis granițele, sau în Franța sau în Spania, pentru a controla mai bine fluxul de oameni, în circumstanțe speciale, când securitatea este problema predominantă de rezolvat. Dar acum nu suntem în această situație. Deci primul lucru pe care îl vom spune în Consiliu European este, vă rugăm, controalele la frontierele interne trebuie să dispară între toate ţările aparţinând Spaţiului Schengen.
Secundar, vom fi mai buni şi mai siguri cu România şi Bulgaria în această zonă. Este clar că România și Bulgaria sunt deja frontiere externe ale Uniunii Europene și funcționează așa în termenii practici ai acestui proiect, iniţiativa proiectului pilot luată împreună cu Comisia Europeană sau cu unul dintre statele membre, trebuie să demonstreze că suntem capabili în România să facem managementul frontierelor în mod serios, dar au dovedit deja.
Avem un conflict într-o ţară vecină, criminalitatea nu a crescut, traficul de arme nu a crescut. Asta înseamnă că România lucrează și poliția de frontieră face o treabă perfectă. Poate că pot fi mai eficienți, se pot îmbunătăţi, toți o putem face asta zilnic, dar nu asta este ideea. Deci, credem că subiectul trebuie să se întoarcă la Consiliu, acest lucru este obligatoriu. Nu putem continua încă şase luni să fim cu elefantul în cameră şi să nu vorbim despre el.
Așa cum am spus, vom juca pe deplin rolul nostru de broker onest cu țările care sunt reticente, ca să vedem care sunt interesele lor și să găsim modalitățile prin care se vor îndeplini interesele românilor și interesele acestor țări să fie protejate. Și cred că vom avea succes. Sunt foarte încrezător”, a declarat, vineri, Jose Antonio Perez-Solorzano în cadrul unui interviu acordat pentru Digi24.