Constantin Fugigi, o legendă a rugby-ului românesc, s-a stins din viață
Rugby-ul românesc este mai sărac fără Constantin Fugigi, dar moștenirea sa va dăinui prin generațiile de sportivi pe care i-a inspirat și prin contribuțiile sale la dezvoltarea acestui sport în România.
Constantin „Bebe” Fugigi a avut o carieră remarcabilă în rugby, devenind un model și un mentor pentru multe generații de sportivi și contribuind semnificativ la dezvoltarea acestui sport în România.
Constantin Fugigi a debutat în rugby la CSM Sibiu, iar în 1964 s-a transferat la CS Dinamo, unde a jucat până în 1973 și apoi între 1974 și 1979. A fost campion național și a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1967 cu echipa din Ștefan cel Mare, remarcându-se în meciurile contra echipei franceze Agen.
În total, a evoluat de 35 de ori pentru naționala României, fiind titular în meciuri importante, inclusiv trei întâlniri cu Franța.
Trecerea la antrenorat și contribuția la rugby-ul românesc
După retragerea din activitatea de jucător, Constantin „Bebe” Fugigi a îmbrățișat cariera de antrenor. A pregătit mai multe echipe, printre care Sportul Studențesc, CS Rapid, Unirea Focșani și Vulcan București.
Între 1984 și 1986, a fost antrenor coordonator al lotului național de juniori, iar ulterior a intrat în staff-ul echipei de seniori. Sub îndrumarea sa, echipa României s-a calificat la Cupa Mondială din 1995 din Africa de Sud, iar lotul de rugby 7s a participat la Cupa Mondială.
Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby, a exprimat recunoștința sa profundă față de nea Bebe Fugigi, pe care l-a considerat un antrenor și mentor de excepție, amintindu-și de impactul său asupra sportivilor și asupra sportului în general.
„De astăzi, din păcate, vorbim la trecut despre nea Bebe Fugigi, un caracter excepțional, care și-a pus amprenta asupra multor generații de rugbyști. Nea Bebe a fost pentru mine mai mult decât un antrenor pe care l-am avut la echipa națională, a fost un om care m-a ajutat enorm de mult să cred în puterea mea, în mine, avea calități pedagogice excepționale.
M-a ghidat în cariera mea de tânăr jucător, și-a pus amprenta nu numai asupra mea, ci asupra tuturor jucătorilor cu care a colaborat. Îmi rămâne în minte cum ne-a pregătit pentru Cupa Mondială din 1999, cât de mult am învățat atunci de la el. (…)
Îi suntem recunoscători pentru oamenii care am devenit, va avea întotdeauna un loc special în inimile noastre”, a declarat Alin Petrache, potrivit Rugby România.
A fost conferențiar la ASE
Pe lângă cariera sportivă, Constantin Fugigi a fost conferențiar la Academia de Studii Economice (ASE), unde a sprijinit integrarea rugby-ului în programa universitară. A coordonat echipa României la Campionatul Mondial Universitar din Italia, reușind să obțină medalia de bronz. A ocupat și funcția de prodecan al Facultății de Economie și Gestiunea Produselor Agricole și Alimentare.
Fugigi a avut un rol activ în administrația sportivă, fiind vicepreședinte al Federației Române de Rugby și membru al Comisiei Tehnice, contribuind semnificativ la organizarea și promovarea rugby-ului în România.
Trupul lui Constantin „Bebe” Fugigi este depus la capela Cimitirului Adormirea Maicii Domnului din București, iar ceremonia de înmormântare va avea loc duminică, în jurul prânzului.