Gheorghe Cozorici, un mare actor și o personalitate emblematică a artei românești, a lăsat o moștenire culturală semnificativă prin talentul și dăruirea sa necondiționată. Totuși, viața sa personală a fost marcată de o turnură neașteptată, soția sa părăsindu-l pentru celebrul actor Jean Constantin.
Gheorghe Cozorici a fost un actor remarcabil, cu o carieră ce s-a întins pe aproape patru decenii în teatrul și cinematografia românească. A devenit cunoscut datorită interpretărilor sale memorabile în roluri de mare profunzime, cum ar fi Hamlet, Oedip și Ștefan cel Mare.
Colaborările cu regizori renumiți și dedicarea sa față de artă l-au transformat într-o figură de referință a culturii românești, lăsând o moștenire artistică semnificativă. Marele actor s-a stins din viaţă mult prea devreme, la numai 60 de ani, pe 18 decembrie 1993.
Primii pași în carieră
Gheorghe Cozorici s-a născut pe 16 martie 1933, în comuna Arbore din județul Suceava, provenind dintr-o familie modestă. Încă din copilărie, a fost atras de lumea teatrului și filmului, manifestând o predispoziție naturală pentru arta interpretativă.
Interesul său pentru jocul scenic a crescut prin participarea la spectacole de amatori și la serbări școlare, iar natura sa curioasă și sensibilitatea față de frumos l-au determinat să îmbrățișeze o carieră în actorie. În ciuda dificultăților financiare cu care se confrunta familia sa, Cozorici nu s-a lăsat descurajat și și-a urmat visul de a deveni actor.
În anii ’50, actorul s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Aici, a avut oportunitatea de a învăța de la unii dintre cei mai apreciați pedagogi de teatru din România, o perioadă care a fost crucială pentru dezvoltarea sa artistică.
Un talent deosebit pe scenă
După ce a absolvit facultatea în 1956, Gheorghe Cozorici a început să-și contureze o carieră impresionantă în teatru, debutând pe scena Teatrului Național din București.
A fost remarcat rapid pentru abilitatea sa de a da viață unor personaje complexe, fie ele istorice, mitologice sau contemporane.
Vocea sa gravă și puternică, împreună cu prezența sa scenică impunătoare, l-au propulsat în topul actorilor din România. Una dintre primele sale interpretări notabile a fost în rolul lui Hamlet, din celebra piesă a lui William Shakespeare. Această performanță a evidențiat maturitatea artistică a lui Cozorici și i-a adus o recunoaștere deosebită atât din partea publicului, cât și a criticilor de specialitate.
Hamlet a fost un rol definitoriu ca actor pentru Cozorici, iar interpretarea sa a devenit un model de referință în teatrul românesc, marcând un moment de cotitură în cariera sa.
De-a lungul carierei sale, Cozorici a jucat o multitudine de roluri celebre, inclusiv Oedip în „Oedip Rege” de Sofocle, Richard al III-lea și Creon în „Antigona”. Datorită colaborărilor sale cu regizori renumiți precum Liviu Ciulei, Lucian Pintilie și Silviu Purcărete, a contribuit semnificativ la evoluția teatrului românesc în perioada postbelică.
O carieră dedicată excelenței, dar o viață personală tristă
Deși pe scenă a avut o carieră a excelenței, în viața personală, Cozorici a suferit când a pierdut-o pe soția sa Nina.
Puțini știu că, la începutul anilor ’50, Gheorghe Cozorici lucra ca muncitor la Uzinele Vulcan din București înainte de a susține examenul de admitere la IATC, Facultatea de Teatru, secția Actorie.
Cozorici (1933-1993) și Jean Constantin (1927-2010) au fost nu doar colegi, ci și prieteni apropiați, parte dintr-o generație de excepție în teatrul românesc. De asemenea, este interesant de menționat că amândoi actorii au fost căsătoriți cu aceeași femeie. Ultima soție a lui Jean Constantin a fost, în tinerețe, soția lui Gheorghe Cozorici.
„Am jucat la Teatrul Naţional «O scrisoare pierdută » şi Nina mi-a suflat mie în piesă. La sfârşit, am suflat-o eu de tot.”
Jean Constantin, cunoscut pentru cariera sa în comedie, a avut trei căsnicii, iar ultima soție, Elena, a fost anterior căsătorită cu Gheorghe Cozorici. Cei doi s-au întâlnit la teatru, unde au dezvoltat o relație profundă, rămânând împreună până la sfârșitul vieții.
Căsătoria dintre Jean și Elena Constantin a fost una solidă, bazată pe iubire și respect, durând 30 de ani, până la moartea actorului.
„Ultima mea soţie – că trei au fost toate şi nu le-am atins nici cu o floare – e Jean Elena, care a lucrat la Teatrul Naţional din Bucureşti 40 de ani. Când am jucat «O scrisoare pierdută», ne-am cam împrietenit. Este fosta soţie a lui Gheorghe Cozorici. Nina este şi rămâne o doamnă extraordinară, o soţie rară”, spunea Jean Constantin.
Succesul pe marele ecran
Deși teatrul a fost marea sa dragoste, Gheorghe Cozorici nu a neglijat cinematografia, având o carieră de succes în acest domeniu. Debutul său pe marele ecran s-a petrecut în anii ’60, iar de-a lungul timpului, a colaborat cu regizori celebri precum Sergiu Nicolaescu și Andrei Blaier.
Unul dintre cele mai notabile roluri ale sale pe ecran a fost în filmul istoric „Mihai Viteazul” (1971), unde a jucat rolul cronicarului. Interpretarea sa a adus un plus de gravitate și autenticitate poveștii, demonstrând capacitatea sa de a transfera pe ecran forța dramatică pe care o avea pe scenă.
Un alt rol memorabil a fost în filmul „Nemuritorii” (1974), unde a interpretat un căpitan de oști în perioada de după moartea lui Mihai Viteazul. Totuși, cel mai emblematic rol cinematografic al său rămâne cel al domnitorului moldovean Ștefan cel Mare în filmul „Ștefan cel Mare – Vaslui 1475”.
Aici, Cozorici a reușit să îmbine puterea eroică cu vulnerabilitatea umană, câștigând astfel aprecierea publicului. De-a lungul carierei sale, a dovedit o versatilitate extraordinară, interpretând atât personaje istorice, cât și figuri complexe din drame sociale sau filme de artă.
Recunoaștere și impact cultural
Gheorghe Cozorici a fost răsplătit cu numeroase premii și distincții pe parcursul carierei sale, inclusiv titlul de Artist al Poporului, o recunoaștere deosebită în perioada comunistă. A fost, de asemenea, distins cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa I, datorită contribuției sale valoroase la artele spectacolului din România.
După Revoluția din 1989, Cozorici a continuat să joace atât pe scenă, cât și în filme, chiar dacă într-un ritm mai moderat. Ultimii ani ai carierei sale au fost marcați de roluri în piese clasice și de activități de mentorat pentru tinerii actori, pe care îi îndruma cu pasiune.
Cozorici a fost mai mult decât un actor; el a devenit un simbol al excelenței în teatrul și filmul românesc. Talentul său deosebit și devotamentul față de meserie au lăsat o moștenire artistică inestimabilă pentru viitoarele generații.
Dedicat în întregime artei, Cozorici a reușit să inspire nenumărați tineri actori, influențând percepția asupra teatrului și filmului în România, devenind astfel o adevărată legendă.