„România îşi poate asigura tot consumul de gaze din producţia internă”
„Zilele trecute, în perioada de Paşti, consumul de gaze al României a fost de 13-14 milioane de metri cubi pe zi, foarte redus, iar Romgaz a fost nevoit să închidă anumite sonde şi să-şi reducă producţia, din cauza cererii mici.
Pentru ziua de astăzi (miercuri – n.r.), consumul este estimat la 19.5 milioane de metri cubi”, a declarat Ion Sterian, directorul general al Transgaz S.A. (Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale), potrivit Agerpres.
„România îşi poate asigura tot consumul de gaze din producţia internă în această perioadă. Consumul nu este mai mare de 20-21 de milioane de metri cubi pe zi, iar producţia poate ajunge la 23 de milioane de metri cubi.
Important este să aducem gaze din import din alte surse pentru a umple depozitele, astfel încât la toamnă, la începutul sezonului rece, să avem în depozite 3.2 miliarde de metri cubi”, a completat acesta.
Potrivit spuselor sale, în depozitele de gaze naturale ale României sunt 640 de milioane de metri cubi, reprezentând o creștere de 230 de milioane de metri cubi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Salvarea noastră este conducta BRUA, care este funcţională şi ne ajută să avem securitate în aprovizionare şi să asigurăm tranzitul de gaze în regiune, inclusiv în reverse-flow (în ambele sensuri – n.r.), obţinând şi venituri din taxele de transit”, a adăugat directorul general al Transgaz S.A. (Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale).
Reamintim faptul că, marți după-amiază, vicepreşedintele OMV Petrom, Ionuţ Ciubotaru, a spus că România poate deveni o „Vale a Hidrogenului albastru” în Uniunea Europeană.
Ce înseamnă această „Vale a Hidrogenului Albastru”?
România poate deveni o „Vale a Hidrogenului albastru” în Uniunea Europeană, întrucât deţine resurse de gaze, capacităţi de stocare a carbonului şi industrie variată care poate utiliza această resursă, a afirmat, marţi, Ionuţ Ciubotaru, vicepreşedinte OMV Petrom.
„În momentul acesta suntem al doilea producător de gaze din UE după Ţările de Jos şi avem marea oportunitate de a deveni primul producător de gaz natural din Uniunea Europeană, dacă vom accesa resursele de gaze din Marea Neagră, cu toate avantajele pe care această investiţie le poate aduce în ceea ce priveşte locurile de muncă, veniturile la bugetul de stat şi independenţa României de importuri.
Dacă nu vom accesa aceste resurse, Price Waterhouse Coopers a previzionat că 50% din necesarul de consum de gaz va veni din import în anul 2030, a spus Ionuș Ciubotaru, în conferinţa de presă „Proiectul Hidrogen – primii paşi în România”, organizată de Energynomics.ro.
România poate stoca dioxid de carbon în rezervoarele goale de ţiţei şi gaze
„Evident, trebuie făcute teste şi trebuie ajustată legislaţia, dar există posibilitatea aceasta, trebuie să o luăm în calcul şi să avem în vedere că putem deveni unul dintre cei mai mari stocatori din UE de dioxid de carbon.
România are o diversitate industrială foarte bună, ceea ce ne conduce la ideea că vom avea în viitor, probabil, consumatori locali de hidrogen. Toate aceste trei argumente le folosesc pentru a vă aduce în vedere un concept pe care încercăm să îl promovăm, acela că România poate deveni o ‘Vale a Hidrogenului albastru’ în UE”, a adăugat Ionuț Ciubotaru.
La rândul său, Ioan Iordache, director executiv al Asociaţiei pentru Energia Hidrogenului, a afirmat că hidrogenul poate fi stocat pe termen lung în minele de sare.
„Este vorba de stocarea hidrogenului în caverne de sare subterane. Vorbim de stocare pe termen lung, pe sezoane, în cantităţi mari. În România avem acest potenţial şi suntem printre primii care au studiat şi am pus pe hârtie acest lucru”, a completat Ioan Iordache.