„România poate să producă zahăr pentru propriul consum, fără importuri. S-a tratat foarte superficial problema zahărului. Am putea produce peste 500.000 tone din sfeclă cultivată în ţară. Consumul direct este undeva la 320.000 tone zahăr. Dacă adăugăm ce se consumă în industrie ajungem la circa 500.000 tone”, a spus Tabără pentru Capital.
Începând cu anul 2007, suprafaţa cultivată cu sfeclă de zahăr în România este de aproximativ 25.000 hectare. Producţia obţinută anul trecut de pe suprafaţa de aproape 24 mii hectare a fost de aproape 850 mii tone sfeclă de zahăr.
„Consumul poate fi asigurat din 150.000 hectare de sfeclă de zahăr. Acum se cultivă doar 20.000 hectare. Plus că sfecla de zahăr va intra sigur în sistemul culturilor energetice”, a mai arătat Tabără.
Importurile depăşesc necesarul intern
Suprafaţa cultivată s-a înjumătăţit după aderare (de la 40 mii hectare cultivate în 2006) în condiţiile în care a fost stabilită în negocierile cu UE o anumită cotă de zahăr pentru ţara noastră.
Astfel, cota de zahar alb din sfecla de zahăr, alocată României pentru 2011-2012, este de 104.688 tone. Aceasta se împarte între cele patru fabrici rămase în funcţiune. Astfel, societăţii comerciale Zahărul Ludus SA i-a fost aprobată o cotă de 31,9% din total, de 33.391 tone, iar societăţii producătoare Zahărul Oradea SA, o cota de 27,3% (de 28.651 tone), în timp ce companiei Agrana Romania SA îi revine o cota de 23,15% (24.240 tone) şi societăţii Fabrica de Zahar Bod SA, restul de 17,5% (18.406 tone).
Pentru a acoperi diferenţa, România a importat anul trecut peste 523 mii tone de zahăr şi zaharoză, în valoare de circa 238 milioane euro. Aceasta în timp ce exporturile au fost de aproximativ 184 mii tone, în valoare de 92 milioane euro.
România îşi poate asigura necesarul de zahăr, dar produce numai o cincime din potenţial
16 august 2011, 15:59
Ultima modificare în 16 august 2011, 18:59
România poate să-şi asigure consumul de zahăr, fără a apela la importuri, este de părere ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. Aceasta înseamnă ca ţara noastră să producă 500.000 tone de zahăr, în condiţiile în care România a negociat la aderarea la UE o cotă de zahăr de numai o cincime din această cantitate.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook