România își reanalizează poziția în negocierile pentru recuperarea creanțelor Rompetrol

Comisia interministerială pentru recuperarea creanţelor Rompetrol va reanaliza, până în 5 aprilie, punctul de vedere românesc în negocierile cu acţionarul majoritar, compania de stat kazahă KazMunayGaz, după ce premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a decis, marţi, relansarea procesului de negociere, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Prin decizia premierului Ungureanu, conducerea comisiei interministeriale privind creanţele Rompetrol revine acum Ministerului Afacerilor Externe, prin ambasadorul Mihnea Constantinescu.
”Premierul a decis relansarea procesului de negociere pentru recuperarea creanţelor Rompetrol, prin reaşezarea comisiei interministeriale care realizează acest demers. Conducerea comisiei, grupului interministerial revine acum Ministerului Afacerilor Externe şi a fost atribuită ambasadorului însărcinat special, Mihnea Constantinescu. Până pe 5 aprilie trebuie ca această comisie să-şi reevalueze poziţiile şi să-şi reanalizeze punctul de vedere românesc în negocierile cu acţionarul majoritar KazMunayGaz”’, a spus Suciu.