Avertisment dur lansat de cunoscut medic Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara!

Pandemia, un cataclism biologic, transformat într-un într-un adevărat război mondial

Şeful Secţiei de Boli Infecţioase de la spitalul timişorean vorbeşte despre cataclismul biologic ce s-a transformat într-un adevărat război mondial, vorbind, evident, despre pandemia de COVID-19. Virgil Musta a ţinut să le mulţumească tuturor colegilor săi, personal medical sau auxiliar, care au ţinut piept până acum coronavirusului.

“La doi ani de la începutul pandemiei, care a reprezentat un cataclism biologic transformat apoi într-un adevărat război mondial în sfera medicală, geopolitică, economică, socială şi psihologică şi care, din păcate continuă, căpătând noi valenţe, doresc să mulţumesc tuturor colegilor care ne-au sprijinit în această luptă dificilă: medici pneumologi, ATI-şti, medici de familie, medici de alte specialităţi şi asistente care au lucrat pe secţiile Covid, personalului ce lucrează pe ambulanţe, cei de la ISU şi întregului personal medical şi auxiliar care a fost împreună cu noi pe “front”.

Totodată, mulţumesc tuturor acelora dintre voi care ne-au urmat sfaturile, ajutându-ne astfel în lupta dificilă de a salva vieţi. Fără voi, lupta noastră a specialiştilor din acest domeniu medical ar fi fost mult mai dificilă, iar rezultatele net inferioare”, a scris, miercuri, Virgil Musta pe pagina sa de Facebook.

“Bolnavi grav, unii pe patul de moarte, regretau că nu au ascultat sfaturile specialiştilor sau că s-au lăsat pradă manipulării”

Medicul aduce aminte de riscurile enorme pe care le implica coronavirusul, plecând de la simptomele care pot persista mult timp după vindecare şi ajungând până la deces. Virgil Musta mai vorbeşte şi despre cazurile, nu puţine, în care oamenii au regretat alegerea făcută, de a nu se proteja mai bine de COVID-19, însă abia atunci când era prea târziu şi nu mai puteau fi salvaţi.

“Pe lângă activitatea din spital de la capul bolnavului, am considerat la fel de importantă munca de a vă informa corect, onest, despre ceea ce trebuie să facem pentru a preveni boala şi a ţine sub control pandemia. Boala poate însemna forme severe, risc de deces, persistenţa unor simptome şi afecţiuni care să ne perturbe viaţa în continuare. De aceea, în mod logic, prevenţia devine esenţială în această bătălie.

În plus, ştirile false, fake news-urile, complică foarte mult tot acest efort de a depăşi cât mai repede pandemia. Este încă o luptă, foarte dificilă, pe care a trebuit şi trebuie să o ducem în continuare. Dar, nu ne dăm bătuţi. Printr-o informare continuă, din surse avizate, vom şti ce putem face şi ce este mai bine pentru noi şi pentru cei dragi nouă.

Fiecare are dreptul si libertatea să-şi aleagă calea, soarta, am spus acest lucru de fiecare dată, dar noi avem datoria să vă informăm corect şi clar, astfel încât alegerea voastră să fie în cunoştinţă de cauză. Nu de puţine ori au fost situaţiile în care, bolnavi grav, unii pe patul de moarte, regretau că nu au ascultat sfaturile specialiştilor sau că s-au lăsat pradă manipulării şi fake news-urilor, dar era prea târziu”, mai arată Virgil Musta în mesajul său, potrivit România TV.

Ţara noastră va intra, inevitabil, în al 5-lea val pandemic. Vor fi, din nou, pierderi de vieţi omeneşti

România va intra, foarte curând, în valul 5 al pandemiei, avertizează medicul timişorean. Îl vom depăşi şi pe aceasta, însă vor muri din nou foarte mulţi români. Toate aceste pierderi de vieţi omeneşti ar putea fi evitate atât de uşor, mai scrie Virgil Musta.

El mai afirmă că, în ciuda tuturor ameninţărilor şi intimidărilor la care a fost supus, nu va ezita să-şi facă în continuare datoria potrivit conştiinţei şi educaţiei sale,  în spiritul valorilor creştine.

“Din păcate, vor urma din nou momente dificile foarte curând, când şi ţara noastră va intra, inevitabil, în al 5-lea val pandemic. Îl vom depăşi şi pe acesta, dar, din nou, cu pierderi de vieţi omeneşti, deşi multe dintre aceste pierderi ar putea fi clar evitate dacă deciziile individuale ar fi cele responsabile, încă de pe acum. Depinde de fiecare dintre noi.

Cu toate ameninţările şi intimidările la care uneori am fost supus, vă promit că voi continua să-mi fac datoria conform conştiinţei mele şi educaţiei, în spiritul valorilor creştine. Dar, totodată, vă rog să facem din nou front comun, să ne înţelegem şi să ne sprijinim unii pe alţii în această luptă. Fără implicarea voastră responsabilă, nu vom depăşi cu bine această pandemie”, a mai scris Virgil Musta.