Comisia Europeană a decis să trimită avize motivate României, Italiei şi Ciprului pentru că nu au notificat executivul comunitar cu privire la transpunerea deplină în legislaţiile naţionale a directivei privind etichetarea energetică.
Cele trei ţări primiseră scrisori de notificare în data de 18 iulie anul trecut şi au la dispoziţie un termen de două luni pentru a se conforma solicitării Comisiei. În cazul contrar, cazul poate fi înaintat Curţii de Justiţie a UE, de la Luxemburg.
Directiva privind etichetarea energetică (directiva europeană 30/2010) joacă un rol esenţial în promovarea eficienţei energetice şi în sensibilizarea consumatorilor.
Etichetarea energetică le oferă consumatorilor informaţii comparative privind consumul energetic al produselor pe care le achiziţionează, ceea ce le permite să aleagă în cunoştinţă de cauză.
Uniunea Europeană s-a angajat să reducă până în anul 2020 emisiile de gaze cu efect de seră cu 20% în raport cu nivelurile din 1990 şi să scadă consumul său energetic cu o cincime până în anul 2020, ca urmare a unei eficienţe energetice sporite. Pentru realizarea acestor obiective, etichetarea energetică joacă un rol esenţial.
Potrivit unor estimări, măsurile luate până acum pentru punerea în aplicare a fostei directive europene 75/1992 cu privire la etichetarea energetică (care se referă la frigidere, congelatoare, maşini de spălat, aspiratoare şi echipamente de climatizare) permit în prezent economisirea a 40-50 terawaţi oră pe an, ceea ce echivalează cu consumul anual de electricitate al Portugaliei. Prin directiva 30/2010 se actualizează directiva anterioară şi se introduce o nouă etichetare energetică în cazul televizoarelor.