Președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism trage un semnal de alarmă în privința turismului din România. Dumitru Luca a declarat că România este la coada Europei în această privință și țări precum Albania ne vor depăși din punct de vedere încasărilor.
Albania ne dă lecții la turism
Albania ne va depăşi din punct de vedere încasări din turism şi număr de turişti străini în 2023. O ţară despre care se făceau glume în trecut, a reușit această performanță în ultimii 10 ani.
Declarațiile îi aparțin preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Dumitru Luca și le-a făcut în cadrul unei conferințe organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
„Ce înseamnă turismul efectiv în nişte cifre chioare în România? Dacă ne uităm tot pe cifrele anului trecut, vedem că 86% din încasările din turism şi activităţi conexe au venit de la turiştii români şi doar 14% de la turiştii străini.
Cei 1,5 milioane de turişti străini de care vorbeam mai devreme au stat în România undeva între 2 şi 3 nopţi. Asta este durata media sejurului, cam 2,6 nopţi. Este foarte puţin comparativ cu cu alte ţări. Iar cei 14% din încasări ne pun, de asemenea, la coada Europei.
Dacă ne uităm, de exemplu, la Bulgaria, unde ponderea a fost cam jumate-jumate turism intern versus incoming, nu mai spun de ţările cu tradiţie în turism (…), iar după cum se văd cifrele, anul acesta până şi Albania ne va depăşi din punct de vedere încasări din turism şi număr de turişti străini.
Dacă în urmă cu 10 ani făceam glume pe seama turismului în Albania, iată că nu mai e glumă. O ţară care era paria Europei a ajuns deja să ne dea lecţii în turism”, a spus Dumitru Luca.
Cifre modeste privind turiștii străini
Acesta a precizat că în urmă cu o săptămână a lansat un SOS către autorităţi vizavi de turismul de incoming, dar încă nu a văzut nicio reacţie concretă. România, potrivit acestuia, are cele mai modeste cifre în ceea ce privește turiștii străini, atât din punct de vedere al numărului acestora cât și în privința duratei de ședere.
„Sperăm să vedem totuşi ceva concret, pentru că aici este zona unde se poate face cel mai mult, este zona încă neexploatată. Avem din punct de vedere turişti străini, poate, cele mai modeste cifre din Europa, şi ca număr, şi ca durată, ca media sejurului şi ca încasări, ca tot ce veţi, deşi potenţial există şi este potenţial nevalorificat”, a adăugat preşedintele ANAT.
În opinia sa, pe lângă instabilitatea fiscală, turismul din România suferă foarte mult la capitolul promovare. Bugetul României pentru promovarea turismului este de 1,5 milioane de euro pe un an, nivel situat sub cel al bugetului unei companii de nivel mediu din Europa, a subliniat preşedintele ANAT.