Printre aceștia se află și 101 de reprezentanți ai țării noastre, ajunși în Japonia cu ambiții mari. Prezența la o asemenea competiție este deja o performanță majoră, dar medaliile sunt cele care contează cu adevărat. Și, chiar dacă țara noastră nu traversează un moment tocmai bun, iar evoluția de la Rio 2016 a fost sub așteptări, încă mai avem sportivi care ne pot aduce medalii prețioase.
Va fi cu siguranță multă emoție la Jocurile Olimpice și se vor scrie povești frumoase. Multă lume face deja calcule și încearcă să anticipeze ce se va întâmpla și unde vom putea obține medalii. Iar un indicator excelent îl reprezintă cotele la pariuri pe Olimpiadă. Agenția online Unibet a pregătit o ofertă impresionantă pentru Jocurile Olimpice, cu peste 6.000 de opțiuni de pariere în acest moment, din care ne putem face o idee destul de corectă asupra șanselor sportivilor olimpici.
Șanse mari pentru aur olimpic: Ana Maria Popescu este principala favorită la spadă individual
Ana Maria Popescu (fostă Brânză) are șanse mari să aducă aurul pentru România în proba de spadă individual. Palmaresul Anei vorbește de la sine: e campioană olimpică în 2016 în proba pe echipe și mai are un argint la Beijing 2008. Românca a mai câștigat două medalii de aur la Campionatul Mondial, 7 la European și încă 13 la Cupa Mondială.
Așadar, nu încape nicio îndoială că Ana este una dintre cele mai bune spadasine din lume și e îndreptățită să spere la o medalie. Iar Unibet îi acordă cele mai mari șanse la medalia de aur, cota sa fiind 3.25. În spatele Anei se află chinezoaica Yiven Sun (cota 7.00) și brazilianca Nathalie Moellhausen (cota 7.50).
Competiția va fi acerbă, dar Ana are de partea ei experiența și valoarea în ceea ce va fi cel mai probabil ultima participare la Jocurile Olimpice.
Sperăm să obținem cel puțin o medalie la canotaj
Canotajul a dat României multe nume de legendă, iar tradiția noastră în acest sport este una impresionantă. În plus, aproape jumătate din delegația României de la Tokyo este formată din canotori.
Așadar, șansele să câștigăm cel puțin o medalie sunt destul de mari. Șansele cele mai mari le avem, potrivit cotelor la pariuri publicate de Unibet, la vâsle, în proba de dublu rame feminin, prin Simona Radiș și Ancuța Bodnar.
Cele două sunt considerate favoritele numărul 2, având cota 2.50. În fața lor se află olandezele Brooke Donoghue și Hanna Osborne, care au cota 1.80. Fetele noastre au argumente de partea lor, fiind campioane europene în 2020 și 2021 și medaliate cu argint la Mondialul din 2019.
O tradiție și mai bogată avem în proba de 8+1 feminin. Aici am câștigat trei medalii de aur olimpice, trei de argint și două de bronz. Echipajul nostru luptă și în 2021 pentru o medalie, având șansa a 6-a la Unibet, cu cota 26.00 pentru aur și 3.50 pentru o clasare pe podium.
Fotbalul românesc revine la Tokio
Fotbalul are o tradiție de 121 de ani la Jocurile Olimpice, chiar dacă nu este un sport de referință în această competiție. Iar echipa noastră, pregătită în acest an de Mirel Rădoi, se află la a patra prezență.
România face parte din Grupa B, alături de Honduras, Coreea de Sud și Noua Zeelandă. Avem șansa a doua să câștigăm grupa, cota noastră fiind 3.75 la Unibet, în timp ce Coreea de Sud este favorită.
În ceea ce privește lupta pentru medalii, România e văzută cu șansa a 10-a la aur, cu cota 31.00. Favorite sunt Spania (cota 3.00), Brazilia (cota 4.50) și Franța (cota 7.00).
Luptăm pentru medalii și la natație
O poveste de-a dreptul minunată a fost scrisă în această vară de înotătorul de doar 16 ani, David Popovici. Acesta a impresionat la Campionatul European destinat juniorilor, acolo unde a câștigat nu mai puțin de 3 medalii de aur.
Specialiștii îi prevăd un viitor strălucitor, iar el poate avea performanțe fenomenale și la Jocurile Olimpice, mai ales că timpii scoși de ei sunt similari cu cei ai celor mai buni înotători din lume. În aceste condiții, Unibet îl vede favoritul numărul 4 în proba de 100 de metri liber, cu cota 4.50. Și la 200 de metri liber este favoritul numărul 4, cota afișată la pariuri fiind 6.00.
Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.