Presa din Turcia se bucură de succesul pe care fotbaliștii români l-au adus țării. Potrivit ultimelor informații, Olimpiu Moruțan, în vârstă de 22 de ani și Alexandu Cicâldău, de 24 de ani, au fost printre cei mai buni jucători ai lui Galatasaray în remiza de la Kasimpasa, 2-2.
Amintim faptul că acestă partidă a reprezentat debutul mijlocașului adus de la FCSB. În deplasare, cu românii Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan titulari, Galatasaray nu a reușit să câștige cu Kasimpasa. Pe de altă parte, aflat la debutul la Galata, Moruțan s-a aflat la originea ambelor goluri reușite de echipa lui Fatih Terim, iar ex-craioveanul și-a pus numele pe tabelă.
Astfel, în minutul 32 s-a fotbalistul s-a distrat cu un fundaș advers, pe care l-a culcat pe gazon înainte de a-i pasa lui Cicâldău în fața porții, de unde fostul mijlocaș al Craiovei a înscris. La șase minute distanță, acesta a recuperat mingea la marginea careului advers, a șutat cu piciorul drept, iar portarul gazdelor a respins în fața porții, de unde Akturkoglu a introdus mingea în plasă, scrie gsp.ro.
Fotbaliști români, lăudați de Turcia
Cu toate acesta, niciun dintre cei doi fotbaliști români nu a fost integralist. Mai exact, Cicâldău a fost schimbat la pauză, la 2-1, în timp ce Moruțan a ieșit în minutul 73, la 2-2.
Evoluțiile celor doi mijlocași români i-au impresionat și pe jurnaliștii turci care au avut doar cuvinte de laudă la adresa acestora. Mai exact, despre Moruțan s-a scris că face ”multă treabă” în Turcia. Pe de altă parte, despre Cicâldău s-a scris că este unul dintre cei mai talentați jucători.
„Moruțan va face multă treabă în Turcia, cu siguranță va face o treabă bună” și „Au transferat fotbaliști strălucitori! Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău sunt jucători talentați”, au scris cei de la sporx.
Prestația celor doi fotbaliști români a fost apreciată și de Fotomac care scrie că noile transferuri au fost impreisionante. „Noile transferuri au lăsat o impresie puternică. Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău și-au lăsat amprenta în meci”, scrie sursa citată.