România, locul 18 în Indexul de performanţă al luptei împotriva schimbărilor climatice

România a făcut un salt de şapte poziţii faţă de anul trecut în Indexul de Performanţă în Schimbări Climatice 2016 (CCPI 2016) şi se clasează pe poziţia 18, conform documentului lansat, marţi, la Paris.

Indexul de Performanţă în Schimbări Climatice 2016 a fost lansat de Germanwatch şi Reţeaua de Acţiune pentru Climă – Europa (CAN Europe) în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice de la Paris. 

Potrivit CCPI 2016, România se plasează în clasament pe o poziţie mai bună decât în anii trecuţi, însă acest lucru se datorează regresului înregistrat de alte ţări şi a unor statistici oficiale ce nu iau în calcul economia subterană. 

Astfel, unul dintre indicatorii la care România se prezintă foarte bine este cel al emisiilor provenite din defrişări. Conform datelor din rapoartele oficiale, România este una dintre cele patru ţări care emit cele mai puţine gaze cu efect de seră, ca urmare a defrişărilor. Cu toate acestea, fenomenul defrişărilor ilegale în România este mult mai mare decât cel reflectat în statisticile oficiale. 

La restul indicatorilor din care este alcătuit scorul de ţară, România a obţinut rezultate considerate ca nesatisfăcătoare, spun cei de la Germanwatch. Este vorba de emisiile provenite din industrie, trafic sau gospodării, care ne clasează la jumătatea Indexului. În ceea ce priveşte energia regenerabilă, România ocupă locul 19 la capitolul cantitate de energie regenerabilă în mixul energetic, dar se situează pe locul 52 când vine vorba despre dezvoltarea alimentării cu energie din surse regenerabile.

Subiectul schimbărilor climatice lipseşte de pe agenda publică în România. El apare vizibil numai atunci când avem de-a face cu calamităţi. 

'Este de remarcat faptul că ţara noastră înaintează spre un loc fruntaş în clasamentul CCIP, fără a depune mari eforturi în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră. Din punctul meu de vedere, există două explicaţii pentru acest proces: ori restul statelor nu iau măsuri nici atât cât o face România, ori România raportează date nerealiste', spune Lavinia Andrei, preşedintele fundaţiei TERRA Mileniul III, membru în reţeaua CAN – E Europa. 

CCPI 2016 a evaluat şi ordonat 58 de state din punct de vedere al emisiilor de CO2, analizând nivelul de emisii şi politicile naţionale în domeniile conexe. Cele 58 de state sunt, împreună, responsabile pentru peste 90% din emisiile de CO2 generate la nivel global. 

Cele mai slabe punctaje în clasament au fost obţinute de Australia, Kazakhstan şi Arabia Saudită. 

În ceea ce priveşte tendinţa mondială, după un deceniu în care emisiile globale au fost în continuă creştere, în 2014 există semne de încetinire sau chiar de oprire a acestei tendinţe. 

Cei mai mari doi producători de emisii, Statele Unite ale Americii (locul 34) şi China (locul 47), şi-au îmbunătăţit poziţia datorită investiţiilor lor masive în energie regenerabilă şi încercării de a reduce producţia de energie pe bază de cărbune departe.

 AGERPRES