Comparativ cu trimestrul IV 2014, un număr de 15 state membre UE au înregistrat o creştere a datoriei guvernamentale ca raport din PIB în primul trimestru al acestui an, în timp ce în 12 state membre (inclusiv în România) datoria guvernamentală a coborât. Scăderi mai mari decât în România s-au înregistrat doar în Grecia (cu 8,3 puncte procentuale), Letonia (cu 5,1 puncte procentuale), şi Lituania (cu 2,7 puncte procentuale).
În schimb, în Uniunea Europeană, nivelul datoriei guvernamentale a crescut de la 86,9% din PIB în T4 2014 până la 88,2% din PIB în T1 2015. În cazul zonei euro, datoria guvernamentală a crescut, în primul trimestru, până la 92,9% din PIB, de la 92% din PIB în ultimul trimestru 2014.
Potrivit Eurostat, la finele primului trimestru al acestui an, ţările membre ale UE cu cea mai mare datorie guvernamentală ca raport din PIB erau: Grecia (168,8%), Italia (135,1%) şi Portugalia (129,6%). La polul opus, cu cea mai mică datorie guvernamentale, se situau Estonia (cu 10,5% din PIB), Luxemburg (cu 21,6% din PIB), Bulgaria (cu 29,6% din PIB), Letonia (cu 35% din PIB), Lituania (cu 38,1% din PIB) şi România (cu 38,4% din PIB). AGERPRES