Cu un scor de 0,820 puncte, Elveţia se clasează pe prima poziţie în clasamentul ‘Change Readiness Index 2017,’ elaborat de KPMG, care măsoară capacitate a 136 de ţări de a răspunde la şocuri pe termen scurt şi tendinţe pe termen lung, precum dezastre naturale, crize economice şi schimbări climatice. Suedia, Olanda şi Germania se numără printre ţările bogate cel mai bine pregătite pentru a face faţă unor şocuri precum migraţia pe scară largă datorită sistemului lor solid de asigurări sociale, programelor educaţionale şi oportunităţilor economice Pe ultimele locuri în acest clasament sunt Siria şi Somalia.
‘Ţările care se clasează pe primele poziţii sunt cele care au o abordare mai inclusivă cu privire la creştere’, a declarat Trevor Davies, director global la KPMG. Potrivit acestuia, indexul elaborat de KPMG măsoară capacităţile companiilor, guvernului şi societăţii civile, scoţând în evidenţă zonele care au nevoie de îmbunătăţiri, ceea ce îi poate ajuta pe cei care elaborează politici, companiile şi donatorii.
Raportul KPMG subliniază că atunci când vine vorba de migraţie, venitul naţional nu este un indicator clar al capacităţii unei ţări de a-i găzdui pe noii veniţi, în condiţiile în care Spania şi Grecia au probleme cu afluxul de migranţi. La rândul său Nigeria, o ţară cu bogate zăcăminte de petrol, se situează pe locul 120 în indexul KPMG ceea ce demonstrează că ‘avuţia în sine nu este suficientă’ pentru a pregăti o ţară pentru schimbare, subliniază Davies, adăugând că această ţară nu a reuşit să reducă sărăcia şi să creeze suficiente locuri de muncă pentru o populaţie în creştere.
De asemenea, nivelul ridicat de inegalitatea limitează capacitatea ţărilor din America latină de a răspunde la şocuri, consideră Trevor Davies. În timp ce ţările cu venituri mari precum Chile şi Uruguay se situează printre primele 30 de ţări în topul KPMG, Mexico se clasează pe locul 71, iar Brazilia pe locul 79, în timp ce Venezuela se clasează pe locul 119 iar Haiti pe locul 123.
‘Inegalitatea veniturilor este unul din factorii principali care ţine pe locul mai multe ţări. Statele din fruntea clasamentului au o mai mare egalitate a veniturilor şi cu siguranţă sunt mai pregătite pentru schimbare deoarece au un grad mai mare de flexibilitate a economiei’, susţine Davies.
Pe continentul asiatic, Singapore a căzut de pe primul loc până pe locul patru, Japonia este pe locul 21 iar China pe locul 36. Davies precizează că deşi sectorul companiilor asiatice este unul puternic, ţările din regiune trebuie să se asigure că beneficiile creşterii economice sunt mai bine răspândite la nivelul întregii societăţii. AGERPRES