România se află pe locul cinci în Europa la producţia de ţiţei şi gaze, în timp ce gradul de dependenţă de importuri este de 25%, adică sub media europeană de 50%, potrivit lui Vasile Iuga, managing partner pentru Europa de Sud-Est în cadrul PriceWaterhouse Coopers (PwC).
Acesta a punctat faptul că principalul producător de petrol şi gaze din Europa este Norvegia, care a extras anul trecut 1,3 miliarde de barili echivalent petrol (bep). Norvegia este urmată de Marea Britanie, cu 583 milioane bep, Olanda – cu 520 milioane bep, Danemarca – cu 114 milioane bep şi România, cu o producţie de 102 milioane bep.
De asemenea, anul trecut, Germania, care a produs 98 milioane bep, Italia – 91 milioane bep, Polonia – 44 milioane bep, Turcia – 20 milioane bep, Austria – 18 milioane bep, Islael – 16 milioane bep, Croaţia – 16 milioane bep şi Franţa – 9 milioane bep.
Totodată, gradul de dependenţă de importuri în România este de 25%, sub media europeană. ”Avem un grad de dependenţă mai mic faţă de media europeană, care este de 50%. Din acest punct de vedere, România stă foarte bine. Gradul de dependenţă de importuri al ţării noastre ar putea creşte, dacă nu vor fi realizate investiţii în eficienţa energetică. ”, a mai spus Iuga.
Potrivit acestuia, producţia de gaze de şist şi cea din Marea Neagră ar putea începe cel mai devreme în 2020. ”Din calculele noastre, dacă nu vom îmbunătăţi eficienţa energetică cu 20% până în 2030, România va depinde de importuri în proporţie de 80% în 2030”, a subliniat Iuga.