România se află pe locul al doilea în Europa Centrală şi de Est la cel mai scăzut raport privind numărul de companii la 1.000 de locuitori, potrivit unei analize realizate de Coface România privind maturitatea mediului de afaceri românesc.
'După Serbia, România înregistrează cel mai scăzut raport din Europa Centrală şi de Est al numărului de companii la 1.000 de locuitori, respectiv 23. Totuşi, aceasta nu înseamnă că 'rata de antreprenoriat' din România este doar de 2,3%. Prin 'rata de antreprenoriat', înţelegem numărul de persoane fizice care au fost acţionari la cel puţin o companie, raportat la numărul populaţiei din România. Astfel, conform înregistrărilor oficiale la Registrul Comerţului, aproximativ 3,22 milioane persoane fizice au deţinut, în calitate de acţionar direct, cel puţin o companie în România. Dintre aceştia, aproximativ 8% sunt persoane fizice din străinătate. Astfel, înseamnă că rămân 2,96 milioane romani care au deţinut cel puţin o companie în România, ceea ce implică o rată de acţionariat de aproape 15%, una dintre cele mai ridicate din Europa Centrală şi de Est. Cum se explică acest paradox: România înregistrează una dintre cele mai ridicate rate de antreprenoriat dar, în acelaşi timp, şi cel mai scăzut raport al numărului de companii raportat la populaţia totală', se arată în document.
Conform Coface, antreprenorul roman este unul dintre cei mai 'combinativi' din regiune, media numărului de acţionari implicaţi într-o companie din mediul de afaceri românesc fiind de 2,5 persoane fizice.
'Numărul de persoane apte efectiv să fie implicate într-o companie a scăzut semnificativ în ultimii 20 de ani. Astfel, conform cifrelor publicate de INS, totalul populaţiei din grupa de vârstă 20-60 de ani din Romania era de 12,3 milioane în anul 1990, în timp ce numărul acestora a scăzut la 11,6 milioane în anul 2011 (conform ultimului recensământ), dar probabil nivelul real al celor care sunt în România astăzi este de maxim 9 milioane. 6 din 10 companii nou înregistrate sunt deţinute de acţionari care au mai avut alte companii în trecut, sau sunt implicaţi direct/ indirect într-un grup de companii care activează în paralel cu firma subiect. Astfel, nu vorbim de companii noi, ci de aceleaşi persoane care desfăşoară relativ aceeaşi activitate pe o companie diferită. Jumătate din companiile nou înfiinţate îşi întrerup activitatea la 5 – 10 ani de la momentul înregistrării', menţionează sursa citată.