Hong Kong a rămas şi în primul trimestru al acestui an ţara cu cele mai mari viteze la internet (39,5 Mbps), fiind urmată de Coreea de Sud (36,3 Mbps) şi România (32,7 Mbps). Top 5 este completat de Japonia şi Emiratele Arabe Unite cu viteze maxime la internet de 29,9 Mbps, respectiv 25,9 Mbps. Ţara cu cele mai mici viteze la internet este Libia cu 1.226 kbps.
În ceea ce priveşte viteza medie a conexiunilor la internet, topul e condus de Coreea de Sud (14,4 Mbps), Hong Kong (9,2 Mbps) şi Japonia (8,1 Mbps). România a căzut de pe patru, pe cinci faţă de trimestrul anterior, fiind devansată de Olanda (7,5 Mbps). Viteza medie a conexiunilor din ţara noastră a scăzut de la 7 Mbps, la 6,6 Mbps. Viteza medie a conexiunilor la nivel mondial este 2,1 Mbps.
În top 100 oraşe, România figurează cu trei: Constanţa (7,7 Mbps) locul 43, Timişoara (7 Mbps), locul 66 şi Iaşi (6,9 Mbps), locul 70. Oraşul cu cele mai mari viteze medii ale conexiunilor de internet este Tokai din Japonia cu 13,2 Mbps.
Viteze mari, dar nu toţi românii au acces
România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte accesabilitatea şi disponibilitatea serviciilor de Internet, deşi la calitatea serviciilor suntem printre primii.
La jumătatea lunii martie, un studiu realizat de The Gallup Organization România, la cererea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), arată că majoritatea gospodăriilor româneşti (56%) nu dispun de acces la Internet, în timp ce, dintre cele care beneficiază de acces, cele mai multe (39%) folosesc reţeaua de telefonie fixă. Utilizarea accesului mobil şi a accesului combinat, fix-mobil, ocupă poziţii de nişă din acest punct de vedere – 2% şi, respectiv 3%.
Potrivit cercetării, aproape jumătate dintre repondenţi (47%) nu au utilizat niciodată Internetul, în timp ce majoritatea consistentă a celor care au utilizat internetul au făcut-o recent, în ultimele trei luni (47%).
Principalul loc de accesare a Internetului este acasă (42%), locul de muncă sau şcoala reprezentând locaţia secundară pentru 16% dintre respondenţi. Telefonul mobil/laptopul şi Internet café-urile constituie modalităţi periferice de accesare a Internetului (3%), fiind, surprinzător, plasate semnificativ în urma prietenilor şi cunoştinţelor.
Cei mai importanţi furnizori de Internet pentru conexiunile fixe sunt RCS & RDS (45%), Clicknet-Romtelecom (24%) şi UPC (12%), în timp ce conexiunile mobile sunt furnizate preponderent de către Orange (45%), Vodafone (33%), Zapp (6%) şi RCS & RDS (5%).